Factura de gaze naturale va avea un nou format
- Scris de Mihaela Ursan
- 16 Iun 2011, 17:55
- Eveniment
- Ascultă știrea

E.ON Energie România a implementat un nou format al facturii de gaze naturale. Scopul noului format este de a oferi consumatorului o mai bună înţelegere a sistemului actual de facturare, arată E.On Energie.
Factura de regularizare se va emite o dată la trei luni şi va reprezenta totalul facturii ca diferenţă între consumul realizat efectiv şi consumurile rezultate din autocitire care au fost facturate. Sumele facturate în cele două luni anterioare vor fi evidenţiate pe factura de regularizare cu minus, precizează reprezentanţii societăţii. Indexul contorului, de asemenea, va fi menţionat în funcţie de tipul facturii: estimare, autocitire sau regularizare.