Femeile fac legea la școala de agenți de poliție din Cluj FOTO

Femeile fac legea la școala de agenți de poliție din Cluj FOTO
Şcoala de Agenţi de Poliţie Septimiu Mureşan Cluj-Napoca a găzduit festivitatea de acordare a gradului profesional unei noi promoții de absolvenți: 142 de agenți de poliție, dintre care 68 de fete și 74 de băieți.

”România se pregătește să intre în anul Centenarului. Sunteți promoția care intră prima în activitate în acest an, iar acest lucru are o simbolistică aparte pentru că sunteți cei mai tineri purtători ai valorilor acestei instituții în care intrați și care presupun, înainte de toate, respectarea legii, loialitate și integritate”, le-a transmis Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, celor mai tineri absolvenți. 

Mesajul a fost citit de către chestorul de poliție Florentin Brăcea - directorul Direcției Rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române. Şeful promoţiei 2016-2017, cu media 9,85, este agentul de poliţie Anamaria Sfrengeu, din Bistrița-Năsăud, urmată de bihoreanul Marius-Beniamin Medrea, cu media 9,73, și de maramureșeanca Roxana-Anamaria Toth, cu media 9,69.

Cei 142 de absolvenţi au fost pregătiţi pentru specializarea ordine publică. Înfiinţată în 2004, şcoala de poliţie clujeană a pregătit până acum 13 serii de elevi și a inițiat în carieră trei serii de cursanți, reprezentând 3.400 de agenţi de poliţie. 

Comenteaza