Foşti şi actuali angajaţi MAI, implicaţi într-un dosar de trafic de migranţi. Percheziții în mai multe județe cu sprijinul polițiștilor din Cluj

Foşti şi actuali angajaţi MAI, implicaţi într-un dosar de trafic de migranţi. Percheziții în mai multe județe cu sprijinul polițiștilor din Cluj

Zeci de percheziții au fost puse în aplicare în mai multe județe din țară într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, trecere frauduloasă a frontierei de stat, facilitarea șederii ilegale și spălare de bani.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au executat astăzi 67 de mandate de percheziție domiciliară în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Argeș, Sibiu și în municipiul București.

Ancheta a relevat că, în 2022, pe fondul unui nou mod de operare privind traficul de migranți, un fost angajat MAI a inițiat un grup infracțional organizat prin intermediul a șapte societăți comerciale. Acest grup, format din peste 37 de persoane și 31 de societăți comerciale din Caraș-Severin, Timiș și Arad, a facilitat traficul de migranți în România cu vize de muncă, dar cu scopul real de a-i transporta în spațiul Schengen, conform Mediafax.

Gruparea infracțională avea șase niveluri de operare: liderii grupurilor de firme, persoanele apropiate acestora, foste și actuale cadre MAI, reprezentanți ai unor firme din Caraș-Severin, și alți membri implicați în găzduirea și transportul migranților.

Anchetatorii au descoperit că, pentru a obține avize de muncă și vize de ședere pentru migranți, grupul a racolat angajați și foști angajați cu influență asupra funcționarilor din birourile IGI din Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara. Această activitate a generat un risc la adresa securității naționale prin favorizarea intrării unor cetățeni străini cu potențial risc terorist.

Până acum, s-a stabilit că grupul a obținut eliberarea ilegală de avize de muncă pentru 1.181 de cetățeni străini, majoritatea din Pakistan și Bangladesh, dar și din Sri Lanka, India, Nepal și Sudan. Migranții plăteau între 500 și 6.000 de euro pentru aceste avize.

Astăzi, sunt puse în executare aproximativ 40 de mandate de aducere, suspecții urmând a fi audiați la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin.

Acțiunea beneficiază de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Cluj, Timișoara, Oradea, Alba-Iulia, Craiova, Pitești, București și serviciilor din Arad și Sibiu, precum și al polițiștilor din cadrul IPJ Caraș-Severin, IGPR, IGPF, ITPF Timișoara și jandarmilor din Caraș-Severin și Timiș. Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din IGPR și Biroul Tehnic și de Criminalistică din D.I.I.C.O.T.

Comenteaza