Guvernul dublează numărul burselor acordate elevilor şi studenţilor din Republica Moldova
Printr-o hotărâre adoptată de Executiv în şedinţa de miercuri, numărul de burse acordate elevilor şi studenţilor moldoveni a fost crescut, pentru anul şcolar 2011-2012, la 5.000, de la 2.150 cât a fost în anul anterior.
"Mă bucur că ministerul pe care îl conduc stabileşte cu Republica Moldova cea mai trainică legătură cu putinţă: legătura prin educaţie!", afirmă ministrul Educaţiei din România, Daniel Funeriu, citat într-un comunicat de joi al ministerului.
Conform actului normativ citat, 550 din cele 2.850 de noi locuri în învăţământul preuniversitar şi superior de stat "pentru tinerii români din Republica Moldova" vor fi pentru învăţământul preuniversitar. Pentru toate acestea nu se vor plăti taxe de şcolarizare şi, în plus, pentru 250 de elevi care le vor ocupa statul român va oferi şi burse.
Cele mai multe noi locuri gratuite de studiu pentru moldoveni vor fi în învăţământul universitar, în categoria "Studii universitare de licenţă (anul I)", numărul acestora fiind de 1.920. 390 dintre acestea vor fi "în cadrul extensiunilor universitare ale Universităţii «Dunărea de Jos» din Galaţi la Universitatea «B.P. Haşdeu» din Cahul şi ale Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi la Universitatea «A. Russo» din Bălţi". Restul locurilor de studii din această categorie, 1.530, sunt "fără plata taxelor de şcolarizare, fără bursă", 200 dintre acestea fiind rezervate absolvenţilor de liceu moldoveni din România.
Alte 330 de locuri nou-aprobate sunt pentru "Studii universitare de masterat", 150 dintre ele fără bursă iar restul "în cadrul extensiunii universitare ale Universităţii «Dunărea de Jos» din Galaţi la Universitatea «B.P. Haşdeu» din Cahul".
Ultimele 50 de locuri pentru studenţii moldoveni sunt pentru studii universitare de doctorat, fără plata taxelor de şcolarizare şi fără bursă.
Ministerul Educaţiei anunţă că, în perioada 31 august - 10 septembrie, se va organiza o nouă sesiune de admitere pentru tinerii de origine română din Republica Moldova în anul de învăţământ 2011- 2012. Metodologia de admitere "urmează a fi publicată pe site-ul ministerului în cel mai scurt timp posibil".