Haos pe un drum din Cluj: Un șofer beat criță a lovit o mașină parcată, apoi o autospecială de poliție
- Scris de Nicu Mitrea
- 25 Oct 2024, 11:13
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un tânăr de 26 de ani din comuna Tritenii de Jos a fost reținut pentru 24 de ore după ce, în noaptea de 24 octombrie, a provocat un accident rutier pe DJ 150, în localitatea Viișoara.
Incidentul s-a produs în jurul orei 23:40 și s-a soldat doar cu pagube materiale, însă a implicat coliziuni cu o autospecială de poliție și cu un autoturism parcat în afara drumului.
Potrivit IPJ Cluj, tânărul circula din direcția Tritenii de Jos spre Câmpia Turzii și nu ar fi respectat semnalele polițiștilor care dirijau circulația în zonă.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că șoferul avea o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au dispus reținerea tânărului în cursul dimineții de 25 octombrie, acesta fiind cercetat acum pentru nerespectarea indicațiilor agenților de circulație și pentru conducerea sub influența alcoolului.