Hoţ specializat în furturi din ATM-uri, prins de poliţiştii clujeni. A dat peste 50 de lovituri

Hoţ specializat în furturi din ATM-uri, prins de poliţiştii clujeni. A dat peste 50 de lovituri
Polițiștii clujeni au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de furturi din ATM-uri. Doar pe raza municipiului Cluj-Napoca, el ar fi încercat să sustragă bani din şapte bancomate.

Persoana în cauză, un bărbat de 26 de ani din Caraș-Severin, a fost identificat pe raza județului de reşedinţă, polițiștii clujeni, însoțiți de criminaliști și luptători SAS, efectuând o percheziție la domiciliul acestuia.

Pe raza municipiului Cluj-Napoca, el ar fi încercat să sustragă în 24 septembrie mai multe sume de bani din şapte bancomate, prin aplicarea unor dispozitive confecționate artizanal în interiorul fantei de eliberare a banilor. Astfel, la efectuarea tranzacției, bancnotele eliberate ar fi rămas blocate în interior, ATM-ul fiind scos din uz.

"De asemenea, în urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că cel în cauză ar fi fost implicat în peste 50 de fapte de retrageri frauduloase de numerar din ATM-uri de pe raza județelor Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiș, Arad și Bihor. Valoarea totală a prejudiciului cauzat urmează a fi stabilită", au precizat oamenii legii. 

Dupăc e a fost prins, bărbatul a fost escortat la Cluj-Napoca, unde a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Pentru documentarea activității infracționale a bărbatului, polițiștii clujeni au fost sprijiniți de polițiști din Caraș Severin, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminalea, activitatea beneficiind de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Comenteaza