Hoţi de cai, prinşi de poliţiştii dejeni
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Sep 2013, 16:58
- Eveniment
- Ascultă știrea

"În noaptea de 25/26.09.2013, suspecţii ar fi sustras un cal din grajdul unui imobil din satul Cubleşul Someşan, comuna Panticeu, iar din curtea aceluiaşi imobil ar fi sustras căruţa şi un ham, prejudiciul cauzat fiind de 2.700 lei", se arată într-un comunicat remis de IPJ Cluj.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că cei trei au mai furat, în acelaşi interval orar, alte două cabaline şi mai multe bunuri din imobile situate în comuna Panticeu şi în satul Cubleşul Someşan. De asemenea, în noaptea de 24/25.09.2013, aceleaşi trei persoane au furat mai multe bunuri şi cabaline de pe raza comunelor Bonţida şi Jucu.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, precum şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. Un tânăr de 19 ani a fost reţinut pentru 24 de ore, iar bunurile sustrase de pe raza comunei Panticeu au fost recuperate în totalitate de către poliţişti.