Foto Impact violent între doi bolizi pe Coposu. Două persoane, transportate la spital

Impact violent între doi bolizi pe Coposu. Două persoane, transportate la spital
| Foto: CERT Rescue
Impact violent între doi bolizi pe Coposu. Două persoane, transportate la spital
Impact violent între doi bolizi pe Coposu. Două persoane, transportate la spital
Impact violent între doi bolizi pe Coposu. Două persoane, transportate la spital

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut pe strada Corneliu Coposu din Cluj-Napoca.

În urma impactului, traficul în zonă a fost blocat, formându-se coloane de mașini pe ambele sensuri. 

"Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 14:58, iar pompierii au mobilizat pentru misiune două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijin a fost trimisă și o ambulanță SAJ. Două autoturisme au fost implicate în accident, iar la fața locului pompierii au găsit 4 persoane care au ieșit singure afară. Două femei, de 55 și 60 de ani au fost transportate la UPU pentru îngrijiri de specialitate. Ambele erau conștiente și cooperante. Ulterior, pompierii au ajutat la eliberarea traficului, tractând cele două mașini", a transmis ISU Cluj.

Potrivit polițiștilor, coliziunea s-ar fi produs între un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa din direcția străzii Metalului spre Corneliu Coposu și un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani, din comuna Apahida, care se deplasa pe strada Corneliu Coposu, din direcția comuna Baciu spre Cluj-Napoca.

"În urma impactului, două persoane, o femeie de 56 și una de 60 de ani , pasagere în autotursimul condus de bărbatul de 64 de ani, au avut nevoie de îngrijiri de specialitate, fiind transportate la o unitate medicală. Testarea conducătorilor auto cu aparatul etilotest a indicat rezultate negative", a precizat IPJ Cluj.

Etichete
Comenteaza