În ce pericol este pusă România din cauză că rușii controlează Insula Șerpilor

În ce pericol este pusă România din cauză că rușii controlează Insula Șerpilor

Prin cucerirea Insulei Șerpilor, Rusia controlează cel mai apropiat teritoriu din apropierea graniţei cu România

(insula se află la circa 45 de kilometri distanţă de litoralul românesc). Insula Şerpilor este considerată a fi un obiectiv esenţial pentru Federaţia Rusă, din punct de vedere economic, militar, geopolitic şi geostrategic, conform unei analize realizate de Centru Euro-atlantic pentru Rezilienţă, iar o prezenţă permanentă a ruşilor pe acest teritoriu va permite Moscovei să blocheze transporturile comerciale din zonă.

Astfel, prin cucerirea Insulei Șerpilor, Rusia controlează efectiv un obiectiv deosebit de important din vecinătatea României, se arată în documentul Centrului Euro-atlantic pentru Rezilienţă.

Practic, în acest moment Rusia poate izola economic Ucraina, prin controlul canalelor navigabile din proximitatea Insulei Şerpilor. În al doilea rând, Federaţia Rusă ar obţine controlul asupra resurselor de hidrocarburi pe care le deţine Ucraina în zonă.

În plus, Moscova ar putea întreprinde „acţiuni de descurajare a explorării şi exploatării resurselor din zonă de către alte state” - inclusiv România.

„Există modalități hibride de a genera o atmosferă nesigură, disruptivă pe coridorul de transport al cerealelor dinspre regiunea cernoziomului (inclusiv Ucraina) înspre regiunea nisipurilor (Africa, Orientul Mijlociu). Acest lucru se poate face, de exemplu, prin mine «pierdute» în Marea Neagră, care generează accidente și care duc la creșterea masivă a costurilor de asigurare pentru transportatori, consecința fiind că Ucraina intră în imposibilitatea de a-și vinde excesul de cereale, care constituie unul din marile sale avantaje”, a declarat, pentru digi24.ro, Ovidiu Raeţchi, preşedintele Centrului Euro-atlantic pentru Rezilienţă.

Apoi, prin controlarea acestui teritoriu, Rusia blochează activitatea portului ucrainean Odesa.

„Rusia vrea cu tot dinadinsul să controleze căile de acces către Odesa”, a explicat, pentru digi24.ro, analistul militar Claudiu Degeratu, expert în securitate naţională şi politici de apărare.

Comenteaza