În plin sezon al reducerilor, doi adolescenţi au fost prinşi la furat haine dintr-un mall
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Ian 2015, 15:41
- Eveniment
- Ascultă știrea
Din cercetările poliţiştilor a reieşit că un minor de 15 ani din Sălaj ar fi încercat să sustragă dintr-un magazin obiecte de îmbrăcăminte în valoare de circa 260 de lei, deteriorând sistemul antifurt al acestora.
La rândul său, "un alt minor, de 17 ani, din Cluj-Napoca, ar fi intenţionat să-şi înşuşească prin îndepărtarea sistemului de siguranţă, dintr-un alt magazin al aceluiaşi complex comercial, articole vestimentare în valoare de circa 100 de lei", au specificat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
În prezent faţă de cei doi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ furt calificat", sub forma tentativei, faptă prevăzută de Codul penal.