Update INCENDIU într-un apartament din Florești. Bărbat, consultat de paramedicii SMURD

INCENDIU într-un apartament din Florești. Bărbat, consultat de paramedicii SMURD

Un incendiu s-a produs, în cursul zilei de miercuri, într-un apartament din comuna Florești, județul Cluj.

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Florești au acționat pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un apartament, situat la etajul III, al unui bloc de locuințe de pe strada Florilor din localitatea Florești.

"La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor și un echipaj SMURD, unde au găsit mobilierul din bucătărie cuprins de flăcări. Echipajele operative au acționat imediat pentru lichidarea și stingerea incendiului, fiind împiedicată propagarea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit", a transmis ISU Cluj.

Un bărbat este consultat de către echipajul SMURD și urmează să fie stabilit dacă va fi transportat la spital.

Conform primei evaluări acesta prezenta afecțiuni ușoare.

UPDATE: Bărbatul consultat prezintă suspiciuni de arsuri pe căile aeriene, iar la fața locului a fost trimis și un echipaj SMURD tip terapie intensivă mobilă.

Comenteaza