Incendiu într-un apartament din Florești. O femeie a fost dusă la spital iar mai mulți locatari au fost evacuați
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Iul 2023, 09:34
- Eveniment
- Ascultă știrea
O femeie a fost transportată la spital, vineri seara, în urma unui incendiu care a avut loc în apartamentul unui bloc din comuna Florești.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente la un incendiu care s-a manifestat în interiorul unui apartament situat pe strada Eroilor din comuna Florești. La fața locului s-au deplasat de urgență echipajele de la Punctul de Lucru Florești, care au găsit apartamentul inundat cu fum. O femeie de aproximativ 38 de ani a reușit să se autoevacueze și a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD, fiind ulterior transportată la spital. La o primă evaluare, aceasta suferise o ușoară intoxicare cu fum. În paralel, ca măsură de precauție până la ventilarea apartamentului și a scării, a fost necesară evacuarea altor 10 locatari. Niciunul nu a solicitat îngrijiri medicale. Referitor la incendiu, acesta a pornit de la un aparat de gătit și a fost lichidat rapid de forțele noastre”, au transmis, vineri seara, reprezentanții ISU Cluj