Incendiu la un centru pentru persoane cu handicap. Peste 40 de pacienți, evacuați
- Scris de Nicu Mitrea
- 19 Mar 2024, 17:38
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un incendiu a cuprins, marţi, acoperişul unui centru de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane cu handicap din județul Bihor.
Flăcările au curprins acoperișul centrului de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane cu handicap din comuna Bulz, județul Bihor.
Potrivit unei informări transmise de ISU Bihor, la ora 12,40, o angajată a Centrului din Remeţi, comuna Bulz, a sesizat prin 112 ISU Bihor cu privire la izbucnirea unui incendiu la coşul de fum al imobilului, precizând că nu există persoane rănite, toţi cei 49 de pacienţi fiind evacuaţi din clădire de personal.
Pentru gestionarea evenimentului, la faţa locului s-au deplasat de urgenţă trei echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Aleşd, cu două autospeciale de stingere şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Bulz, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, aflat la o distanţă de cca 11 km de localitatea Remeţi, conform Agerpres.
Sosiţi primii la locul producerii evenimentului, membrii SVSU au lichidat rapid incendiul, care se manifesta la acoperişul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ trei metri pătraţi.
Echipajele de pompieri militari au acţionat pentru căutarea eventualelor focare ascunse, înlăturarea efectelor negative ale evenimentului şi cercetarea împrejurărilor determinante ale acestuia.
"În urma incendiului, a cărui cauză probabilă este în curs de stabilire, au ars circa trei metri pătraţi material lemnos din structura acoperişului," a transmis ISU Bihor.