Închidere a proiectului ”Cariere la feminin”, desfășurată joi la Cluj-Napoca

Închidere a proiectului ”Cariere la feminin”, desfășurată joi la Cluj-Napoca
Conferința de închidere a proiectului ”Cariere la feminin”, finanțat de Uniunea Europeană, ce s-a desfășurat joi la Cluj-Napoca a reunit pentru câteva ore în același loc cei mai importanți reprezentanți ai organizațiilor de top din România.

Desfășurată sub tema "Putere prin oameni" și organizată începând din anul 2006 de către Centrul de Dezvoltare Managerială Cluj, Conferința a oferit participanților ocazia de a beneficia de experiențele împărtășite de vorbitorii celei de-a zecea ediții, reprezentanți ai conducerii sau departamentelor de resurse umane de la Groupama Romania, CRH România (fostă Lafarge), Arobs Transilvania Software, Groupe Renault România, Genpact Europe, BCR - Erste Bank, Fujikura Automotive, sau Șantierul Naval Damen Galați.

Seria intervențiilor din cadrul reuniunii a vizat în principal modul de abordare a diversității în marile companii din România și adaptarea culturii organizaționale internaționale la nivelul societății și pieței românești. Vorbitorii au prezentat celor peste 150 de participanți propriile politici aplicate în cadrul companiilor pe care le reprezintă, de la diversitatea de gen, vârstă, cultură, până la diferențele dintre piețele pe care activează. Astfel, convingerile și barierele culturale întâlnite pe continentul european comparativ cu caracteristicile piețelor din China, Japonia, Indonezia și cea a Americii de Nord.

De asemenea a fost abordat subiectul crizei economice din ultimii ani și felul în care organizațiile de succes văd în orice situație dificilă o oportunitate de a ieși învingător în lupta cu companiile concurente.

"Să ne gândim la bogăția și frumusețea de a fi atât de diferiți. Trebuie să învățăm împreună să dezvoltăm și să aplicăm în companiile pe care le reprezentăm diferențele care ne caracterizează, să ținem cont de particularitățile noastre culturale, de educație sau de mediul în care ne dezvoltăm profesional. Acceptarea diversității înseamnă mai mult decât diferențele pe care le vedem în mod tradițional. Înseamnă adaptarea modalităților de gândire inovatoare, prin prisma experiențelor personale și funcționale", este de părere Florin Petean, Directorul General al Centrului de Dezvoltare Managerială.

Ediţia din 2015 a Conferinţei „Putere prin oameni" încununează în același timp 21 de ani de activitate pentru Centrul de Dezvoltare Managerială și consolidarea unor parteneriate durabile și colaborări de excepție cu numeroși jucători de anvergură de pe piața românească și europeană. Conferința reprezintă și finalizarea cu succes a unui important Proiect finanțat de Uniunea Europeană, "Cariere la feminin", derulat în perioada mai 2014 - decembrie 2015.

Obiectivul general al proiectului l-a constituit stimularea și creșterea ratei de ocupare a populației feminine pe piața muncii și a fost derulat împreună cu Asociația AS 2001 Alba Iulia și Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - filiala Alba prin POSDRU /144/6.3/S/129188 și cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Comenteaza