Incursiune în istoria celei mai vechi universităţi din Cluj: expoziţie foto-documentară
- Scris de Ziua de Cluj
- 31 Oct 2014, 15:40
- Eveniment
- Ascultă știrea
Organizată cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la susţinerea, de către Vasile Pârvan, a cursului inaugural al Universităţii „Daciei Superioare", moment de început al învăţământului superior cu predare în limba română, expoziţia aduce în faţa publicului primii ani de existenţă a universităţii româneşti din Cluj.
Astfel, cu ajutorul materialelor documentare şi fotografice inedite, al unui scurtmetraj special realizat şi al spaţiilor ce readuc la viaţă atmosfera anilor interbelici, va fi reconstituită perioada de început a acesteia, de la constituirea sa, serbările inaugurale şi consolidarea sistemului de învăţământ pe temelii noi, la adoptarea, prin decret regal, în 1927, a numelui „Universitatea Regele Ferdinand I".
Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 3 noiembrie, de la ora 12:00, iar publicul o va putea vizita până în luna februarie a anului viitor.