Ioan Aurel Pop, candidat ca rector la UBB: "N-am vrut să candidez, prietenii m-au convins". Vezi ce argumente spune că i s-au adus

Candidatul la funcţia de rector al universităţii "Babeş-Bolyai", Ioan Aurel Pop, spune că nu a dorit să candideze pentru această funcţie.

"Nu am dorit să candidez la funcţia de rector al Universităţii Babeş-Bolyai. Această înaltă demnitate nu este în ochii mei un privilegiu, ci o copleşitoare răspundere asumată. De aceea, am meditat adânc până am decis să îmi depun candidatura, pe care unii jurnalişti au anunţat-o cu mult înainte ca mie să îmi fi trecut prin minte că ea ar fi posibilă", a spus el pe contul său de Facebook, astăzi, cu o zi înainte de alegerile din universitate.

Acesta spune că un factor important pentru luarea deciziei de a candida au fost "argumentele pe care mi le-au adus colaboratorii mei apropiaţi". Este vorba de trei argumente, adaugă el. "Mi se spunea că, în condiţiile existenţei, la acea vreme, a doar doi competitori înscrişi în lupta pentru rectorat, se conturase posibilitatea de a alege, pe de o parte, un candidat care, în entuziasmul său internaţionalist, ar putea să uite de rostul şi de problemele reale ale universităţii (menită să fie un simbol al formării continue, al creaţiei ştiinţifice şi culturii naţionale şi europene) sau, pe de altă parte, a unuia care să fie umbra fostului rector al universităţii, lipsit de capacitatea, demnitatea şi legitimitatea necesară pentru a conduce o instituţie complexă cum este UBB. În acest context, candidatura mea ar fi adus posibilitatea de alegere a unei persoane care să aibă o înţelegere adecvată a responsabilităţii extraordinare pe care o presupune funcţia de rector al UBB", spune Pop. Totodată, un al doilea argument adus de colaboratori sunt "realizările personale, reprezentate pentru o instituţie de educaţie şi cercetare avansată. "Mi se aduceau ca argumente şi realizările mele personale, reprezentative pentru o instituţie de educaţie şi cercetare avansată, printre care "vocaţia managerială" (expresia le aparţine), manifestată în instituţiile pe care le-am condus în ţară şi în străinătate, calităţile de cercetător, evidenţiate de lista consistentă a publicaţiilor mele şi mai ales titlul de profesor Bologna, la care eu mă raportez ca la cea mai de preţ distincţie, în ciuda multor altor distincţii şi recunoaşteri de care m-am bucurat, deoarece acest titlu reprezintă o recunoaştere din partea studenţilor mei", spune el. De asemenea, un al treilea argument ar fi "intrarea în competiţie a unei persoane care să redea demnitatea funcţiei de rector". "Mi s-a mai adus ca argument faptul că lumea aşteaptă înscrierea în cursa pentru rectorat a unei persoane care să redea demnitatea funcţiei de rector, prin asigurarea unui stări de echilibru, de dialog şi de transparenţă, între excesele care au fost în trecut şi excesele ce ar putea să urmeze. Am decis, personal, că dincolo de orice alte argumente, eu pot răspunde acestui nivel de aşteptare generalizată de a asigura o tranziţie a universităţii noastre spre normalitate. Dacă voi fi ales rector, sunt convins că una dintre caracteristicile fundamentale ale mandatului meu va fi promovarea tranziţiei spre normalitate", a completat candidatul pe pagina de facebook.

 

Vezi mai jos, integral, mesajul transmis de Pop pe facebookNu am dorit să candidez la funcţia de rector al Universităţii Babeş-Bolyai. Această înaltă demnitate nu este în ochii mei un privilegiu, ci o copleşitoare răspundere asumată. De aceea, am meditat adânc până am decis să îmi depun candidatura, pe care unii jurnalişti au anunţat-o cu mult înainte ca mie să îmi fi trecut prin minte că ea ar fi posibilă.

 

Trebuie să recunosc că un factor important în luarea deciziei de a candida pentru funcţia de rector au fost argumentele pe care mi le-au adus colaboratorii mei apropiaţi:

 

1) Mi se spunea că, în condiţiile existenţei, la acea vreme, a doar doi competitori înscrişi în lupta pentru rectorat, se conturase posibilitatea de a alege, pe de o parte, un candidat care, în entuziasmul său internaţionalist, ar putea să uite de rostul şi de problemele reale ale universităţii (menită să fie un simbol al formării continue, al creaţiei ştiinţifice şi culturii naţionale şi europene) sau, pe de altă parte, a unuia care să fie umbra fostului rector al universităţii, lipsit de capacitatea, demnitatea şi legitimitatea necesară pentru a conduce o instituţie complexă cum este UBB. În acest context, candidatura mea ar fi adus posibilitatea de alegere a unei persoane care să aibă o înţelegere adecvată a responsabilităţii extraordinare pe care o presupune funcţia de rector al UBB.

 

2) Mi se aduceau ca argumente şi realizările mele personale, reprezentative pentru o instituţie de educaţie şi cercetare avansată, printre care "vocaţia managerială" (expresia le aparţine), manifestată în instituţiile pe care le-am condus în ţară şi în străinătate, calităţile de cercetător, evidenţiate de lista consistentă a publicaţiilor mele şi mai ales titlul de profesor Bologna, la care eu mă raportez ca la cea mai de preţ distincţie, în ciuda multor altor distincţii şi recunoaşteri de care m-am bucurat, deoarece acest titlu reprezintă o recunoaştere din partea studenţilor mei.

 

3) Mi s-a mai adus ca argument faptul că lumea aşteaptă înscrierea în cursa pentru rectorat a unei persoane care să redea demnitatea funcţiei de rector, prin asigurarea unui stări de echilibru, de dialog şi de transparenţă, între excesele care au fost în trecut şi excesele ce ar putea să urmeze. Am decis, personal, că dincolo de orice alte argumente, eu pot răspunde acestui nivel de aşteptare generalizată de a asigura o tranziţie a universităţii noastre spre normalitate. Dacă voi fi ales rector, sunt convins că una dintre caracteristicile fundamentale ale mandatului meu va fi promovarea tranziţiei spre normalitate.

 

Aşa cum s-a putut vedea pe parcursul întregii campanii pentru alegerea rectorului, mi-am propus să aduc o stare de echilibru între promovarea obligatorie a tinerilor şi importanţa pe care trebuie să o acordăm cadrelor didactice şi cercetătorilor ce beneficiază de o experienţă mai îndelungată şi care ar trebui să se bucure de recunoaşterea şi preţuirea noastră; să aduc o creştere a bunăstării membrilor comunităţii universitare printr-o echilibrare a veniturilor potrivit muncii pe care o desfăşoară fiecare, dar şi potrivit performanţei fiecăruia; să redau demnitatea calităţii de dascăl şi să stimulez înclinaţia spre cercetare şi materializarea cercetărilor atât în instrumente didactice, cât şi în rezultate prezente în apariţii editoriale şi digitale relevante pe plan naţional şi internaţional; să propun o armonizare a criteriilor privind publicaţiile internaţionale cu necesitatea dezvoltării şi valorizării publicaţiilor româneşti; să ţin în echilibru tendinţele de evaluare ale activităţilor universitare prin criterii economice şi prin criterii de evaluare a beneficiilor de ordin spiritual; să îi încurajez pe studenţii noştri să se bucure de tinereţea lor şi de creativitatea specifică vârstei, dar să fie preocupaţi şi de dobândirea de cunoştinţe, de competenţe şi abilităţi, care să îi ajute să devină buni profesionişti; iar lista poate continua cu elemente pe care le puteţi găsi în programul meu sau în diferite intervenţii publice pe care le-am avut.

 

În acest context propun o umanizare a relaţiilor în universitate, iar aceasta înseamnă inclusiv să preluăm lucrurile foarte bune realizate până acum şi să ne detaşăm de practicile nefericite din trecutul apropiat. Chiar dacă vin dinspre disciplinele umaniste, eu nu sunt un vânător de himere. Aşa cum am mai spus, îmi asum funcţia de rector ca pe o funcţie managerială ce trebuie exercitată cu fermitate şi umanitate în acelaşi timp, aşa cum se cuvine într-o comunitate a egalilor, construită după principiile unei democraţii a spiritului.

 

Numai în condiţiile umanizării relaţiilor interumane şi instituţionale şi ale redării stării de normalitate spaţiului universitar, putem să construim împreună cadrul în care performanţa didactică şi ştiinţifică, dezvoltarea culturii şi cunoaşterii, creativitatea şi înnoirea pot să îşi găsească locul cuvenit în comunitatea noastră.

 

Am convingerea că rectorul trebuie să funcţioneze ca un mediator, ca un arbitru, ca un promotor al dialogului instituţional. El are obligaţia să susţină o descentralizare a luării deciziilor, destinate unei mai mari mobilităţi şi eficienţe, prin punerea în mişcare a structurilor instituţionale şi a expertizei specialiştilor pe care îi avem în universitate. Într-o perioadă de transformări profunde, de crize şi de schimbări rapide - cum este cea pe care o parcurgem - nu mai este posibil ca cineva să pretindă concentrarea puterii, aceasta trebuind să aparţină forurilor colective de decizie şi urmând să fie exercitată de la nivelul departamentelor spre decanat, rectorat şi senatul universităţii.

 

Reiau aici convingerea exprimată în programul meu managerial, în care spuneam că universitatea se constituie într-un loc al colaborării, al muncii în echipă, al înlănţuirii experienţei tuturor generaţiilor şi al respectului pentru diferenţă, fie că este vorba de diferenţele de limbă şi neam, de gen sau de cele referitoare la filosofii personale ori la credinţe împărtăşite. Dincolo de lucrurile ce ne despart, am convingerea că putem construi împreună o comunitate a egalilor, o mare solidaritate, în care ierarhiile să fie date de profesionalismul şi de performanţele fiecăruia.