Jucării care imită alimentele, retrase de la vânzare pentru că ar fi periculoase pentru copii
- Scris de Mihai Prodan
- 24 Mai 2011, 17:57
- Eveniment
- Ascultă știrea
Gumele sunt destinate copiilor cu vârsta de peste şase ani şi imită animale, dulciuri, mâncăruri, fructe şi legume. „ Potrivit legislaţiei în vigoare privind imitaţiile de produse alimentare care prezintă riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor este interzisă comercializarea, importul, producerea şi exportul produselor ce imită produsele alimentare, fără a fi astfel de produse, şi care prezintă riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor", arată comisarul şef, Mircea Radu. Acesta precizează că jucăriile sunt atractive pentru copii pentru că „pot fi confundate cu produsele alimentare şi, în consecinţă, prin introducerea în gură sau prin înghiţirea lor pot leza sănătatea şi chiar viaţă copiilor". Jucăriile au fost retrase de la comercializare iar CJPC a demarat procedura de notificare a Comisiei Europene prin Sistemul Rapid de Informaţii Comunitar. „Urmează ca în funcţie de decizia Comisiei Europene să se dispună măsuri de retragere de pe piaţă a acestor jucării periculoase şi din alte state membre UE", mai arată Radu.
Contactaţi de ziuadecj.ro, oficialii Noriel au precizat că vor reveni ulterior cu o poziţie.