La 65 de ani, a venit din SUA ca să fie voluntar la TIFF VIDEO

La 65 de ani, a venit din SUA ca să fie voluntar la TIFF VIDEO
Festivalul Internaţional de Film Transilvania aduce în fiecare an la Cluj nume importante din industria filmului. Atrage însă şi voluntari din întreaga lume, la fel de importanţi pentru festival ca şi marile vedete ale cinematografiei. Iubitori de film din Marea Britanie, Danemarca, Germania sau Statele Unite au venit la Cluj ca să dea o mână de ajutor la organizarea celei de-a unsprezecea ediţii a TIFF. Decanul lor de vârstă este un american de 65 de ani.

Greg a renunţat la San Francisco acum şase ani şi a decis să se mute în Cluj. După ce a participat ca simplu simplu spectator în primele ediţii ale festivalului, anul acesta a vrut să se implice mai mult în organizare. Lucrează ca voluntar la expoziţiile TIFF din Muzeul de Artă, hotelul Continental şi la corturile din Piaţa Unirii.

Limba română îi face însă ceva probleme: deşi înţelege cuvintele, gramatica i se pare mult prea complicată. "E foarte dificilă. Unul din principalele motive pentru care am decis să rămân aici e faptul că toată lumea vorbeşte limba engleză. Iar dacă nu o vorbesc, cel puţin înţeleg ceea ce spun eu", arată voluntarul.

Alături de Greg, anul acesta festivalul se bucură de ajutorul a încă aproape 500 de voluntari.

"Majoritatea sunt studenţi din Cluj, avem 6 voluntari veniţi din străinătate şi încă 25 de voluntari care sunt veniţi din alte oraşe ale ţării 28:33 MUSCĂ 28:51 Înseamnă câteva ore de muncă, multe filme pe care le pot vedea gratuit, posibilitatea de a vedea ce înseamnă un festival atât de mare", spune coordonatorul voluntarilor de la TIFF, Mircea Vădan.

Reporter: Andreea Popa
Imagine: Cristi Rus

Comenteaza