Lucian Ban ş Man Maneri concertează la Cluj în 13 mai
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Mai 2012, 12:41
- Eveniment
- Ascultă știrea

Cei doi muzicieni au colaborat pentru prima dată la premiatul album third jazz intitulat "Enesco Re-Imagined", care a fost considerat de numeroşi critici ca fiind printre cele mai bune albume ale anului 2010, la realizarea căruia au contribuit numeroşi muzicieni renumiţi - printre care îi amintim pe Badal Roy, Tony Malaby, Ralph Alessi, John Hebert, Gerald Cleaver.
Lucian Ban şi Mat Maneri conduc împreună cvartetul Angels of Repose, unde lucrează împreună cu bateristul Randy Peterson şi contrabasistul Drew Gress. Primul lor album va apărea în acest an.
Mat Maneri, care în anul 2006 a fost nominalizat la premiile Grammy pentru cel mai bun album alternativ, s-a născut în 1969 şi cântă la vioară de la vârsta de 5 ani. Cvartetul Joe Maneri Quartet, apreciat de critici, al cărui membru a fost şi Randy Peterson, s-a înfiinţat în anul 1990. Primul album al lui Mat Maneri a apărut în 1996, pe atunci el făcând parte din patru orchestre. Cânta împreună cu pianiştii Paul Bley, Cecil Taylor, Matthew Shipp şi Borah Bergman pe scene renumite precum cel al festivalului de jazz de la Montreal, Biblioteca Congresului, respectiv pe numeroase scene europene.
Pianistul şi compozitorul clujean Lucian Ban a fost nominalizat de două ori (în 2005 şi în 2006) la premiul Hans Koller Best European Jazz Musician Preis. El trăieşte momentan la New York, unde se numără printre cei mai buni compozitori şi artişti de jazz modern contemporan. Conduce orchestra Elevation, Cvartetul Assymetry, Tuba Project, şi împreună cu saxofonistul sopran Sam Newsome conduce orchestra The Romanian-American Jazz Suite, care prezintă muzica populară românească din punctul de vedere al jazului.