Marşul PRIDE va avea loc şi la Cluj-Napoca, la sfârşitul lunii august
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Aug 2021, 14:00
- Eveniment
- Ascultă știrea
După un an de pauză din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, festivalul dedicat comunității LGBTQ+ revine la Cluj-Napoca.
Cluj Pride, organizat de asociația LGBTQ+ clujeană PRIDE România în parteneriat cu grupul Queer Sisterhood Cluj, va avea loc anul acesta între 16 și 22 august. Festivalul va culmina la sfârșitul săptămânii cu marșul Cluj Pride. Organizatorii vor anunța detaliile marșului în zilele ce urmează.
Această ediție a Cluj Pride marchează 20 de ani de la abrogarea Articolului 200 din Codul Penal, care incrimina relațiile între persoanele de același sex. Două decenii mai târziu, evenimentele din programul festivalului își propun să celebreze diversitatea în mod inedit, à la Cluj, și să reflecte asupra evoluției situației drepturilor minorităților sexuale din România. În același timp, membrii comunității LGBTQ+, precum și prietenii, familia și susținătorii acestora, sunt chemați să continue lupta pentru respect și egalitate.
„Cluj Pride celebrează diversitatea noastră atât ca și comunitate, precum și la nivel individual. Suntem o comunitate frumoasă, eclectică și intersecțională, iar culorile noastre sunt menite să strălucească la soare, nu ascunse în dulap. Suntem mândri și suntem aici ca în anii trecuți, fericiți să ne revedem și să demonstrăm ce faină e DIVERSITATEA À LA CLUJ”, a declarat Andrada Popa, președintele Asociației PRIDE România.
„Cluj Pride sărbătorește libertatea de a fi și a iubi fără a fi dus la închisoare, acceptarea și buna înțelegere între oameni diferiți. Suntem vizibili ca persoane LGBTQ+ pentru că existăm și dorim să fim autentici, dar suntem aici și pentru cei care nu pot să fie vizibili din cauza familiilor homofobe, a mediului de muncă discriminatoriu sau a violenței pe care au experimentat-o. Le trimitem acestora mesajul nostru de iubire și speranță”, a comunicat Ruth Borgfjord, fondatoarea Queer Sisterhood Cluj.
Toate evenimentele din cadrul festivalului Cluj Pride se vor desfășura cu respectarea măsurilor de sănătate publică în vigoare.