Ministerul Educaţiei a cerut identificarea unor eventuale spaţii de cazare pentru refugiaţi. Reacţia ISJ Cluj: Nu avem locuri disponibile

Ministerul Educaţiei a cerut identificarea unor eventuale spaţii de cazare pentru refugiaţi. Reacţia ISJ Cluj: Nu avem locuri disponibile
Ministerul Educaţiei a solicitat marţi universităţilor şi inspectoratelor şcolare judeţene să identifice evantuale spaţii de cazare pe care ar putea să le pună la dispoziţia refugiaţilor ce ar ajunge în România, fără afectarea procesului de învăţământ.

Marţi, inspectoratele judeţene din ţară şi universităţile au primit de la Ministerul Educaţiei solicitarea de a transmite o situaţie a locurilor de cazare disponibile în căminele liceelor şi în campusurile universitare, care ar putea fi puse la dispoziţia refugiaţilor ce ar ajunge în România, în cazul în care numărul acestora ar fi mai mare decât capacitatea de cazare din cele şase centre prntru imigranţi.

"Ministerul Educaţiei răspunde la toate solicitările Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. (...) Ministerul Educaţiei poate acorda sprijin, de exemplu, pentru cazare şi consiliere psihologică", au declarat pentru Mediafax reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la finalul şedinţei de coaliţie, că poziţia expimată de preşedintele Klaus Iohannis legată de primirea refugiaţilor în România este foarte "clară", respectiv statul român poate primi maximum 1780 de imigranţi.

"Poziţa exprimată ieri de preşedintele Iohannis este poziţia statului român adoptată în baza consultărilor cu instituţiile, adică cu Guvernul, cu celelalte instituţii şi domnul Iohannis v-a spus foarte clar, maxim 1780. Eu v-am dat detaliul tehnic că deja vreo 200 de locuri sunt ocupate, mai mult de atât nu putem acum. Dacă se va pune la un moment dat problema, o să discutăm şi o să vă informăm, dar ceea ce a precizat ieri (luni n.r.) preşedintele cred că e foarte clar pentru toată lumea", a precizat Ponta, adăugând că nu poate fi de acord cu "cote obligatorii" care depăşesc posibilităţile reale ale statului român.

"Ne pregătim şi informăm CSAT cu toate datele" a răspuns premierul întrebat fiind de jurnalişti despre existenţa unui ordin dat de ministerului Educaţiei pentru a fi căutate locuri de cazare în cămine studenţeşti pentru refugiaţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat luni că spune că România nu poate primi mai mult de 1.785 de refugiaţi, cifrele prezentate de "diverse gazete" fiind "speculaţii jurnalistice".

ISJ Cluj: nu avem locuri

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj susţine că în prezent în cămine nu există locuri de cazare disponibile pentru imigranţi, dar că în cazul în care se va ajunge ca România să găzduiască mai mulţi refugiaţi decât numărul stabilit se vor căuta soluţii.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat că în judeţul Cluj nu există locuri de cazare în cămine disponibile pentru imigranţi.

"La ora actuală nu avem locuri disponibile, tot ce am avut disponibil a fost ocupat în urma protocoalelor cu universităţile clujene. În cazul în care se va ajunge în situaţia ca România să găzduiască mai mulţi imigranţi, ne vom adapta, vom vedea cum putem să îi ajutăm, pe partea de translatori", a spus Cuibus.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj-Napoca, Paul Fărcaş, a declarat că există deschidere din partea instituţiei pentru un dialog pe acest subiect.

"Dacă ni se solicită, putem căuta nişte variante de cazare. O decizie în acest sens se poate lua doar de Consiliul de Administraţie al UBB", a spus Fărcaş.

Comenteaza