Ministerul Educaţiei le dă „ignore” doctoranzilor şi UBB-ului
- Scris de Andra-Daria Szasz
- 19 Apr 2013, 00:12
- Eveniment
- Ascultă știrea
230 de tineri cercetători ai Universităţii „Babeş-Bolyai" (UBB) care-şi desfăşoară studiile cu burse finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), precum şi instituţia de învăţământ superior au depus, în cursul lunii februarie, la Ministerul Educaţiei, două memorii prin care solicită amânarea susţinerii tezelor de doctorat şi crearea unui cadru legal care să permită derogarea.
Până în acest moment, deşi au trecut aproape 45 de zile de la depunerea ambelor solicitări, nici UBB nici doctoranzii nu au primit vreun răspuns din partea Ministerului.
„Am primit memoriile, însă nu ştim ce conţin nici ce răspuns le-a fost dat doctoranzilor şi universităţii", au precizat, la unison, Mariana Mărgărit şi Daniel Tomoni, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, contactaţi de ZIUA de CLUJ.
În cursul zilei de maine, la Bucureşti se află o delegaţie oficială a UBB, pentru a avea întrevederi la Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii pentru a obţine derogarea solicitată. „UBB a depus la sfârşitul lunii februarie 2013 un memoriu la Ministerul Educaţiei Naţionale prin care solicita instituirea unui cadru legal care să permită prelungirea perioadei pentru susţinerea publică a tezelor de doctorat, pentru doctoranzii beneficiari ai POSDRU, înmatriculaţi în octombrie 2010. Acest demers a fost realizat de către conducerea Universităţii înainte de declanşarea protestelor unora dintre doctoranzii bursieri POSDRU. Până în momentul de faţă Universitatea nu a primit niciun răspuns din partea Ministerului", punctează UBB, pentru ZIUA de CLUJ.
Problema doctoranzilor care au solicitat amânarea susţinerii tezelor de doctorat cu 6 luni, interval în care nu şi-au putut derula cercetările din cauza sistării burselor, a fost ridicată şi în cadrul Consorţiului Universităţilor, derulat la Cluj-Napoca.
„Majoritatea instituţiilor de învăţământ au fost de acord cu amânarea, însă în lipsa unui cadru legal care să permită asta, nu se poate face nimic în acest sens", au explicat sursele ZIUA de CLUJ.
Cu toate acestea, răspunsul Ministerului se lasă aşteptat.
"Nu am primit vreun răspuns oficial. Noi am depus memoriul la sfârşitul lui februarie şi de atunci nu ştim nimic. Scriem de zor la teză, iar colegii care şi-au primit banii au şi plecat în mobilităţi pentru a-şi finaliza cercetările", arată Ioana Manta, doctorand în Istorie, în anul 3.
Generaţiile anterioare de doctoranzi beneficiari ai POSDRU au obţinut prelungirea perioadei pentru susţinerea publică a tezelor de doctorat printr-un Ordin de Ministru şi nu la solicitarea Universităţii.