Ministrul Daniel Constantin la Cluj: Tinerii primesc 70.000 de euro pentru fermele de familie FOTO

Ministrul Daniel Constantin la Cluj: Tinerii primesc 70.000 de euro pentru fermele de familie FOTO
Tinerii fermieri ar urma să primească din 2014 câte 70.000 de euro pentru fermele de familie. Mărirea plafonului a fost anunţată astăzi la Cluj de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

"Pentru 2014 ne propunem să mărim plafonul pentru tinerii care doresc să investească în agricultură pentru fermele de familie, la 70.000 de euro. Este important pentru agricultura românească să întinerim populaţia şi forţa de muncă activă în mediul rural. Noi îi sprijinim pe tineri. E o afacere extrem de interesantă. Actualmente fermele de familie se situează în zona de subzistenţă", a declarat Daniel Constantin.

Ministrul a mai precizat că până în prezent au fost depuse, la nivel naţional, 25.000 de cereri pentru crearea fermelor de familie. "Conform programului 2007-2013 fermierii pot primi 40.000 de euro nerambursabili. Pe viitor ne gândim ca din 2014 -2020 să mărim plafonul la 70.000 de euro", a punctat Constantin.

Potrivit ministrului doar 8.500 de cereri au fost aprobate.

 

 

Comenteaza