Mircia Giurgiu a băgat mâna în buzunar
- Scris de Valentin Malaescu
- 17 Mai 2012, 23:46
- Eveniment
- Ascultă știrea
Giurgiu şi-a abandonat extrem de rapid planul de a ajunge primar al Clujului fără a cheltui vreun leu în campania electorală. El a spus că ceea ce l-a determinat să bage mâna în buzunar a fost lipsa de informare a potenţialilor săi alegători. "M-a oprit cineva pe stradă şi mi-a spus: «Ce păcat că nu candidaţi de primar, domnule Giurgiu». A rămas foarte surprins când i-am spus că, de fapt, candidez. Mi-au spus şi colegii mei care au strâns semnături pentru mine că foarte mulţi nu ştiu că eu candidez. Atunci am hotărât să facem câteva afişe, să facem şi câţiva fluturaşi, avem şi câteva tricouri, dar pentru noi, nu să le dăm, şi cam atât va fi", a declarat Giurgiu.
Mai mult, el a renunţat şi la intenţia de a nu accepta sponsorizări pentru a nu fi nimănui dator când va ajunge primar. "Dacă va vrea cineva să ne ajute, cu tot dragul, dar bani nu primim, că n-avem ce să facem cu ei", spunea Giurgiu înainte de începerea campaniei electorale. Între timp, se pare că le-a găsit o utilizare eventualelor donaţii financiare. "Dacă vor veni ceva bani, mă gândesc să facem şi nişte bannere, dar asta rămâne să mai vedem", a afirmat Giurgiu.