Misiune îndeplinită pentru „Nepoţi de Crăciun”. Clujenii, mai darnici ca niciodată FOTO

Misiune îndeplinită pentru „Nepoţi de Crăciun”. Clujenii, mai darnici ca niciodată FOTO
Tinerii implicaţi în proiectul caritabil „Nepoţi de Crăciun” au distribuit joi cele peste 1.500 de pachete cu alimente care s-au strâns pentru a-i ajuta pe vârstnicii nevoiaşi, care nu mai au pe nimeni lângă ei de sărbători.

O mână de tineri clujeni, în frunte cu mentalistul Cristian Gog, au pornit iniţiativa „Nepoţi de Crăciun" acum 5 ani, iar clujenii au răspuns în număr tot mai mare de la an, la an. Dacă la început se strângeau câteva sute de pachete, anul acesta nu numai că „nepoţii" şi-au atins scopul de aduna 1.500 de pachete pentru bătrâni, ci au depăşit numărul, astfel că pachetele au mers şi către copii nevoiaşi.

„Am reuşit să strângem peste 1.500 de pachete şi astăzi le distribuim. În acest an reuşim să acoperim toate centrele şi cluburile de pensionari din Cluj-Napoca. În plus am reuşit să-i ajutăm şi pe cei de la proiectul „O masă caldă" cărora le-am trimis alimente care să fie gătite pentru nevoiaşi şi am mai trimis 100 de pachete pentru copii şi pentru oamenii străzii, pachete ce conţin alimente de bază", a spus Dan Ciulea, vicepreşedintele asociaţiei Magic People.

Clujenii sunt generoşi

Oamenii au răspuns neaşteptat de bine în acest an, au înţeles conceptul şi cauza şi au fost mult mai organizaţii decât în anii precedenţi.

„Anul acesta cei care au donat au fost mai mulţi şi mai organizaţi, în sensul că au donat mai multe alimente de bază de un singur fel. De exemplu 5 kilograme de făină, 5 de ulei, ceea ce e mai bine decât să aduncă un litru de ulei, unul de lapte, pentru că în acest fel am putut echilibra pachetele. Fiecare pachet are exact acelaşi conţinut", a mai spus Ciulea.

Ajutorul a venit si de la firmele din domeniul privat care au contribuit, în total, cu 9.000 de lei, iar în acest fel „nepoţii", au putut echilibra pachetele. Mare parte din voluntari sunt cei care au fost şi în anii trecuţi, dar s-au alăturat şi alţi nepoţi pentru a ajuta cu strângerea de alimente.

Alimentele au fost distribuite joi la Clubul pensionarilor Mărăşti, B-dul 21Dec.1989 nr.108, Clubul pensionarilor Cinema Mărăşti, Str. Aurel Vlaicu, Clubul pensionarilor Gheorgheni, Carp Octavian, Clubul pensionarilor Someşeni, Str.Traian Vuia, nr.41, Clubul pensionarilor, Str. Dragoş Vodă nr. 32.

Asociația Magic People este o organizație non-profit care își dorește ca prin proiecte de tipul "Nepoți de Crăciun" să își aducă contribuția în a ajuta moral și material copii și vârstnici. Nepoți de Crăciun nu este doar un proiect sezonier, este denumirea pe care o au membrii asociației, aceștia organizând evenimente pentru copii și vârstnici pe tot parcursul anului.

Comenteaza