Misterul absolvenţilor de Cluj morţi lângă Sibiu: crimă sau sinucidere?

Misterul absolvenţilor de Cluj morţi lângă Sibiu: crimă sau sinucidere?
Cei doi foşti studenţi la Medicină în Cluj descoperiţi morţi lângă Sibiu plecaseră la muncă în Germania. "Dar de ce nu anunţaseră pe nimeni că se află în ţară?", se întreabă tatăl fetei, într-un interviu pentru EVZ.ro

Bogdan era originar din Băicoi, Prahova. S-a îndrăgostit de Ileana la studii, în Cluj

Misterul care planează asupra morţii tragice a doi tineri, găsiţi în stare de putrefacţie într-o pădure de pe Valea Oltului, se adânceşte pe zi ce trece. Autorităţile nu pot da un verdict clar asupra cauzelor care au condus la decesul lor, arată evz.ro.

Cei doi au fost descoperiţi, marţea trecută, la marginea pădurii din localitatea Boiţa, judeţul Sibiu. Locul este situat într-o zonă nepopulată. Trupurile lor au fost găsite în stare de putrefacţie, la câţiva metri distanţă unul de celălalt. Până acum, nu s-a stabilit cum au ajuns acolo.

Oamenii legii au reuşit identificarea celor doi după mediatizarea fotografiilor descoperite într-un aparat foto, găsit în rucsacul tinerilor. La scurt timp după apariţia pozelor, un cunoscut a sunat la 112 şi le-a spus poliţiştilor despre cine este vorba.

"Evenimentul zilei" a aflat identitatea celor două persoane găsite moarte. E vorba de soţii Bogdan şi Ileana Bută (fostă Coandă-Cristea), doi foşti studenţi ai Universităţii de Medicină din Cluj Napoca, despre care se ştia că sunt plecaţi, de un an, la muncă în spitalele germane.

Identitatea celor doi a fost confirmată pentru EVZ, într-un interviu telefonic, de tatăl fetei, Tudorel Coandă. Rudele lor spun că nu au anunţat pe nimeni că se întorseseră în ţară şi ce aveau de gând.

Cine erau cei doi

Bogdan era din Băicoi, Prahova. Ileana, din Roşiorii de Vede, Teleorman. Ambii aveau 29 de ani. Cei doi s-au căsătorit cu puţin timp înainte de terminarea studiilor de Medicină. Se cunoscuseră la facultate, la Cluj, unde au fost colegi de an. Au absolvit amândoi în 2009. Familia fetei, contactată de EVZ, spune că cei doi nu aveau probleme, că se iubeau şi că erau "logodiţi, cum trebuie". "Ne-a contactat poliţia, am fost pe la ei, la Sibiu, să-i identificăm...", spune, pe un ton ireal, tatăl fetei, Tudorel Coandă, la telefon.

Tudorel Coandă s-a trezit în situaţia incredibilă de a merge să-şi identifice fiica, găsită moartă, după dinţi. "Şi 99,9% sunt sigur că ei sunt. I-am recunoscut, după dinţi, după lucrurile lor. Bine, după lucrurile pe care le ştiam ale lor, mai vechi, că între timp ei şi-au luat din Germania şi alte lucruri", e la pământ tatăl fetei.

Misterul cazului celor doi se adânceşte, însă, cu cât Tudorel Coandă spune că el - familia în general - habar n-avea măcar că soţii Bută se aflau în ţară. "Nu ştim nici noi nimic, urmează să aflăm. Pe noi, copiii nu ne-au anunţat că sunt în ţară, nimic nu ne-au spus", spune tatăl fetei.

O groapă pentru doi

"Suntem nedormiţi de două zile. Azi mă văd cu tatăl lui Bogdan, că abia a venit şi el din Franţa. Mergem să-i luăm. Joi îi înmormântăm la Băicoi. Am hotărât să le facem o groapă comună, că ei se iubeau foarte mult. Noi aşa ştim, că se iubeau", spune tatăl tinerei. Cei doi erau în Germania din vara anului trecut. Tudorel Coandă spune însă că nu ştia exact adresa lor.

"Dar au plecat cu bună ştiinţă, şi-au luat rămas bun de la noi, astea-s speculaţii că nu au fost acolo. Au sunat de acolo, am păstrat legătura cu ei o perioadă. Ultima dată când am vorbit cu ei a fost pe 13 aprilie. De atunci nu am mai auzit de ei", spune Tudorel Coandă.

Totuşi, sunt multe fire încâlcite în cazul celor doi medici. Tatăl fetei s-a gândit şi el la destule. "Ce s-a întâmplat, de ce nu au anunţat pe nimeni că sunt aici, unde sunt lucrurile lor? De ce nu au contactat ei pe nimeni? De ce nu a spus vreun vecin, dacă era acolo, că stă la ei sau ceva? E foarte greu... Au fost nişte copii foarte deştepţi, frumoşi, respectuoşi. Totul era bine între ei. Şi, uite, că totul e bine până la un moment dat...", e îndurerat bărbatul.

Problema alcoolemiei. Tatăl: "Nişte baliverne"

Medicii legişti au efectuat autopsia şi au stabilit că tinerii au murit în urmă cu trei luni. Tinerii soţi erau în stare de ebrietate în momentul morţii. Aşa reiese din una expertiza alcoolemiei care a evidenţiat o îmbibaţie alcoolică de 0,70 la mie în cazul Ilenei şi 0,80 la mie, în cazul lui Bogdan.

Anchetatorii au cerut şi efectuarea expertizei toxicologice, singura care poate să ateste dacă tinerii au fost intoxicaţi cu substanţe psihotrope sau de altă natură. Tudorel Coandă e de părere că "se vehiculează baliverne".

"Că se zice că erau băuţi sau ceva. Noi niciodată nu i-am văzut să bea, niciodată nu i-am văzut să ia droguri. Noi acum aşteptăm să vedem ce iese la investigaţie. Că, v-am spus, sunt foarte multe lucruri care nu se leagă. De ce nu sunt măcar laptopurile lor nicăieri? Că sigur aveau două laptopuri...", se gândeşte bărbatul.

Apoi lansează un avertisment: "Dacă a fost ceva în neregulă acolo, dacă cineva le-a făcut treaba asta, atunci va plăti. Că nu se va bucura decât pentru puţin timp. Nu vreau să sugerez nimic, nu zic că a fost o crimă. Dar de ce nu mai aveau la ei nimic din lucrurile lor?", repetă Tudorel Coandă.

Comenteaza