Mitropolitul Andrei: Cei care ne conduc ar trebui să fie mult mai atenţi la oameni VIDEO

Mitropolitul Andrei: Cei care ne conduc ar trebui să fie mult mai atenţi la oameni VIDEO
Biserica priveşte cu mare respect omul, întrucât Dumnezeu s-a făcut om, prin întruparea Lui, care este sărbătorită la Crăciun, a subliniat astăzi mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuţ.

„După cum zicea un sfânt, Dumnezeu se face om de Crăciun ca să-l îndumnezeiască pe om. În tot omul ar trebui să-l vedem pe Hristos. Dacă Dumnezeu s-a făcut om, trebuie să avem mare cinste faţă de om. Toţi oamenii ne sunt fraţi şi ar trebui să-i slujim. Cei care au o slujire socială mai aparte ar trebui să se gândească la asta (...) Cei care ne conduc, care ne guvernează, cei care conducem, care îndrumăm, ar trebui să fim mult mai atenţi la oameni. Grija faţă de ei trebuie să vizeze personalitatea, sufletul şi trupul", a subliniat mitropolitul Andrei, în mesajul de Crăciun adresat prin intermediul presei, astăzi, la sediul Arhiepiscopiei şi Mitropoliei ortodoxe a Clujului, din Piaţa Avram Iancu.

Înainte de prezentarea mesajului respectiv mitropolitul a fost colindat de un grup de elevi de la un liceu din Târnăveni.

Ierarhul a precizat că criza economică actuală are la bază criza spirituală şi faptul că aceia care au generat-o „nu s-a gândit la semenii lor", astfel încât s-a ajuns să fie „multă bogăţie într-un loc şi sărăcie în alt loc".

„Orice creştin care are atins sufletul de aripa eternităţii şi trăieşte clipe minunate la Crăciun, trebuie să-şi îndrepte viaţa, să se ocupe mai des de cele spirituale şi să se comporte cu mare dragoste faţă de cei din jurul lui, care totţi sunt chipul lui Hristos", a subliniat mitropolitul.

Scrisoarea pastorală pregătită de ierarh cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului este intitulată „Am venit să ne închinăm Lui" şi urmează să fie citită în bisericile ortodoxe cu ocazia Crăciunului.

Arhiepiscopul şi mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ şi episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu au adresat astăzi, prin intermediul presei, mesajele tradiţionale de Crăciun şi au vorbit pe scurt de scrisorile pastorale adresate credincioşilor lor.

 

Comenteaza