Mitropolitul Andrei: În preajma Paştilor să ne gândim la cei ce aşteaptă mângâierea noastră

Mitropolitul Andrei: În preajma Paştilor să ne gândim la cei ce aşteaptă mângâierea noastră
Importanţa gândirii la semenii aflaţi în nevoie şi mângaierea lor, au fost subliniate astăzi de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, în declaraţia adresată presei, cu ocazia sărbătorilor de Paşti.

„În preajma Sărbătorilor de Paşti să ne gândim şi la cei ce suferă, la cei ce sunt în nevoi, la cei lispiţi de mângâiere şi aşteaptă mângâierea noastră", a transmis mitropolitul Andrei, în mesajul de Paşti citit astăzi.

Mesajul ierarhului a pornit de la câteva cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel, din Epistola a 2-a către Corinteni: „Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu".

"Mângâierea noastră constă în certitudinea că "Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi" (1 Corinteni, 15,20). Mângâierea constă în certitudinea că, la vremea potrivită, şi noi vom învia", a precizat mitropolitul Andrei.

Mitropolitul Clujului a subliniat faptul că „nu-s puţini oamenii care se află în necazuri", amintind între aceştia de copii fără părinţi sau ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, bătrâni bolnavi şi singuri, familii aflate în pragul sărăciei, dar şi alte categorii de persoane aflate în necazuri.

În încheierea mesajului său, ierarhul a adus în atenţie o cântare din Slujba Învierii, care îndeamnă credincioşii la prăznuirea marii sărbători, la iubirea frăţească, inclusiv faţă de „cei ce ne urăsc pe noi", la iertarea semenilor, de dragul Învierii şi la intomnarea cântării: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dărunindu-le".

 

Comenteaza