Nesimțire. Cumpărături cu mașina SMURD - FOTO

Nesimțire. Cumpărături cu mașina SMURD - FOTO
Un echipaj SMURD s-a gândit să meargă la cumpărături cu mașina de servciu.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” Cluj are o gardă de urgență în Gilău. Înființarea acesteia a fost un succes, având în vedere că garda dispune de o mașină SMURD, care poate interveni rapid pe autostradă sau în zone unde se întâmplă frecvent accidente, cum este tronsonul DN1 dintre Huedin și Gilău.

Când nu sunt chemate la urgențe, însă, echipajele SMURD se plictisesc. Așa se face că sâmbătă, în jurul orei 10.30, un astfel de echipaj a ieșit la cumpărături. Deși sediul gărzii este la 200 de metri de supermarket, șoferul l-a dus pe paramedic să își cumpere diferite alimente cu mașina de serviciu, pe care scria mare ”Ambulanță achiziționată de către Consiliul Județean”. 

Gestul poate fi considerat cu ușurință nesimțit, deoarece ne îndoim că CJ Cluj a dat banii pe acest vehicul de prim ajutor, peste 100.000 de euro, ca să meargă unii la cumpărături cu el.

Am sunat la garda Gilău, unde am vorbit cu plutonierul adjutant Sos. Inițial, acesta a spus că mașina s-ar putea să nu fie de la unitatea sa. Confruntat cu numărul de înmatriculare, plutonierul adjutant a spus ”nu știu, să mă uit în baza de date”, în condițiile în care SMURD are o singură mașină la Gilău. În final, acesta a recunoscut că vehiculul provine de la garda din Gilău.

”Echipajul venea de la un caz. Poate s-a oprit să își cumpere apă. Regulamentul nu ne permite să ieșim din unitate, nu avem o femeie de serviciu care să ne cumpere apă, dacă avem nevoie. Suntem oameni, nu e nimic ieșit din comun”, a mai spus Sos.

Fotografiile indică însă clar că nu e vorba de apă, ci de o listă completă de alimente.

”În situația în care echipajele SMURD au un număr mare de intervenții într-o zi sau dacă au misiuni de lungă durată,presupunând deplasarea de-a lungul a mai multor județe,  se pot opri pentru nevoi personale. Acest lucru nu este însă o practică”, a spus Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Comenteaza