Foto Noi imagini cu incendiul de pe strada Câmpului din Cluj. Fumul gros, vizibil de la sute de metri

Au apărut noi imagini cu incendiul de pe strada Câmpului din Cluj-Napoca. Fumul dens a fost vizibil de la sute de metri distanță.

Incendiul a avut loc la acoperișul unui imobil pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.

La fața locului au intervenit trei autospeciale și autoscara de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca, respectiv un echipaj de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca. Preventiv a fost trimisă o ambulanță SMURD.

"Incendiul este lichidat, se înlătură efectele negative ale acestuia și se caută eventuale focare ascunse. În urma intervenției forțelor noastre, s-au reușit localizarea rapidă a incendiului și protejarea a două case, respectiv a blocului de locuințe", a transmis ISU Cluj.

Din fericire, în urma incidentului nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale.

CITEȘTE ȘI: Incendiu puternic în Cluj-Napoca: O casă a luat FOC. Pompierii intervin cu patru autospeciale

Comenteaza