Nu lăsați graba să vă strice sărbătorile! ISU Cluj a intervenit la 37 de accidente și incendii în ultimele 3 zile

Nu lăsați graba să vă strice sărbătorile! ISU Cluj a intervenit la 37 de accidente și incendii în ultimele 3 zile
ilustrativ

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj a desfășurat, în perioada 19 – 21 decembrie 2025, nu mai puțin de 176 de misiuni.

Dintre acestea, 37 au vizat intervenții la accidente rutiere, incendii sau restabilirea stării de normalitate, iar echipajele SMURD au gestionat 139 de cazuri medicale.

Printre cele mai importante intervenții se numără incendiul izbucnit sâmbătă, 20 decembrie, la o casă din localitatea Dăbâca. La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, autoscara și un echipaj SMURD. Flăcările au afectat acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Un bărbat de aproximativ 50 de ani a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și a fost transportat la spital, iar o femeie de circa 70 de ani a fost evaluată după ce a suferit un atac de panică. Cauza probabilă a incendiului a fost o afumătoare.

Duminică, 21 decembrie, pompierii Detașamentului Dej au intervenit pentru stingerea unui incendiu într-o locuință din Rugășești, comuna Cășeiu. Apelul a fost primit în jurul orei 12.35, iar la intervenție au participat două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Flăcările au afectat o cameră de 30 de metri pătrați și holul casei, iar fumul a deteriorat și celelalte încăperi. O femeie a fost evaluată pentru un atac de panică, dar nu a necesitat transportul la spital. Cauza probabilă a incendiului a fost o defecțiune electrică la o veioză ornamentală.

Tot duminică, pompierii au intervenit la un accident rutier în localitatea Livada, implicând două autoturisme. Un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani a fost prins în mașină și a fost extras de echipele de intervenție, fiind transportat la spital împreună cu o tânără de aproximativ 20 de ani, care a primit și ea îngrijiri medicale. La misiune au participat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.

În aceeași zi, pompierii au mai intervenit pentru stingerea unui incendiu de apartament pe strada Unirii din Dej și pentru un accident rutier pe strada 1 Mai din același municipiu.

Comenteaza