O antologie de poezie a lui Horia Bădescu deschide seria "Echinox" a editurii Eikon
- Scris de Ovidiu Cornea
- 19 Sep 2013, 14:49
- Eveniment
- Ascultă știrea

Lansarea va avea loc miercuri, 25 septembrie, de la ora 17:00, în aula Facultăţii de Studii Europene (Casa Universitarilor) a Universităţii Babeş-Bolyai.
Antologia, intitulată "Cărţile vieţuirii" cuprinde 3 volume şi include o selecţie amplă a tuturor poeziilor scrise de autor în întreaga sa carieră. De asemenea lucrarea are şi un caracter omagial, autorul împlinind anul acesta 70 de ani.
Cele trei volume care alcătuiesc antologia vor fi prezentate de academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, Irina Petraş, preşedinta Filialei Cluj a USR, Eugen Uricaru, preşedinte CopyRo, Aurel Sasu, critic literar şi Mircea Popa, critic literar.
În cadrul evenimentului va avea loc un recital de poezie susţinut de maestrul Dorel VIŞAN, în timp ce violoncelistul Daniel Demian va susţine un intermezzo muzical.
Potrivit reprezentanţilor Eikon antologia de poezie de Horia Bădescu deschide seria "Echinox", care va include scrieri ale fondatorilor şi membrilor mişcării culturale clujene cu acest nume. În primă fază urmează să fie publicate volume ale primei generaţii de "echinoxişti".
Născut în 1943, în judeţul Argeş, Horia Bădescu este poet, prozator şi eseist, licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, fiind doctor în litere din 1997. A fost director al Teatrului Naţional, Radio Cluj, respectiv Centrul Cultural Român din Paris şi ataşat cultural al Ambasadei României în Franţa. Tradus şi publicat în reviste literare din numeroase ţări Horia Bpdescu este şi autor al binecunoscutei poezii "E toamnă nebun de frumoasă la Cluj".
Uniunea Scriitorilor din România - filiala Cluj
Universitatea „Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca
CopyRo
Vă invită la lansarea antologiei de poezie
din cadrul colecției Echinox a Editurii Eikon
Horia Bădescu
C ă r ţ i l e v i e ţ u i r i i
(Vol. 1, 2, 3)
Miercuri, 25 septembrie, ora 17:00
În Aula Facultăţii de Studii Europene
(Casa Universitarilor)
Str. Em. de Martonne nr.1, Cluj-Napoca
Participă:
Acad. Ioan-Aurel POP, rectorul UBB
Irina PETRAŞ, preşedinta Filialei Cluj a USR
Eugen URICARU, preşedinte CopyRo
Aurel SASU, critic literar
Mircea POPA, critic literar
Recital de poezie: maestrul Dorel VIŞAN
Inermezzo muzical: violoncelistul Daniel DEMIAN