O parte dintre copacii seculari de pe Kogălniceanu vor fi tăiaţi

O parte dintre copacii seculari de pe Kogălniceanu vor fi tăiaţi
O parte dintre copacii seculari de pe starda Mihail Kogălniceanu vor fi tăiaţi, cel puţin conform proiectului actual de transformare a străzii în zonă pietonală.

"Pe o porţiune a străzii se vor tăia copacii", recunoaşte arhitectul Adrian Iancu. Argumentele sale sunt "un parking eficient şi păstrarea integrităţii clădirilor istorice, pentru că o mare parte din vegetaţie afectează clădirile în sine".

Împotriva acestei măsuri au apărut deja protestele: Grupul pentru Acţiune Socială susţine într-o "notă de protest" că restricţionarea accesului auto este necesară, dar, având în vedere că aceasta este ultima stradă cu arbori maturi din centrul oraşului. GAS cere publicarea proiectului de reabilitare a zonei pentru a fi supus dezbaterilor publice şi cere Primăriei să găsească "alte spaţii de găzduire a parcării subterane".

UPDATE „În urma discuţiilor pe care le-am avut cu secretarul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, Virgil Pop, am ajuns la concluzia că şansele ca în această zonă să fie descoperite vestigii sunt minime. Sigur, în urma discuţiilor de acum, am ajuns la concluzia că trebuie găsită o soluţie pentru parking în aşa fel încât să nu fie nevoie de tăierea copacilor din zonă. În zona aceea este însă obligatorie găsirea unui amplasament pentru un parking, fie el subteran sau suprateran. Avem doar două posibilităţi: strada Kogălniceanu sau strada Avram Iancu", a explicat viceprimarul cu atribuţii delegate de primar, Radu Moisin, după dezbaterea de azi.

Acesta a mai anunţat că, în ceea ce priveşte problema parkingului, mai fi organizată o nouă dezbatere publică în perioada următoare, la care vor fi invitaţi să participe şi reprezentanţi ai tuturor instituţiilor de învăţământ din zona străzii Mihail Kogălniceanu.

Comenteaza