Opt persoane împuşcate într-un coafor din Capitală

Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bodgan Opriţa, a informat că în urma atacului armat o persoană a fost ucisă, alta este împuşcată în cap, două în abdomen, iar alta aflându-se în stop cardio-respirator, la Spitalul Floreasca.
De asemenea, alte trei persoane rănite în picioare sunt transportate la Spitalul Elias.
Criminaliştii s-au deplasat la locul unde s-a deschis focul într-un coafor asupra unor persoane, de către un poliţist, primele date indicând faptul că acesta a reacţionat din răzbunare.
Opt persoane au fost împuşcate, una fiind ucisă, în coaforul din zona complexului Perla din Capitală, informează surse judiciar, care precizează că focul a fost deschis de un poliţist.
Potrivit primelor informaţii, soţul unei coafeze ar fi cel care a deschis focul asupra angajatelor şi clientelor aflate în unitate.
Potrivit unor surse medicale, o persoană este decedată, alte trei au fost împuşcate în zona abdomenului. O altă persoană se află în stop cardio-respirator.
Ancheta în acest caz este strict de competenţa procurorilor.