Foto Paradă MOTO la Cluj-Napoca. Au participat 370 de motociliști. De la siguranța în trafic, la plăcinte și concerte

Astăzi, 10 mai, polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Biroului Rutier Cluj-Napoca au participat alături de motocicliștii din Comunitatea Moto Cluj la o activitate preventiv-educativă desfășurată cu prilejul paradei moto, pe traseul municipiul Cluj-Napoca – localitatea Văleni, comuna Călățele.

 

Evenimentul a reunit aproximativ 370 de motociclete și a oferit cadrul potrivit pentru dialog direct între polițiști și participanții la trafic, fiind abordate teme esențiale pentru siguranța rutieră: respectarea legislației rutiere, importanța utilizării echipamentului de protecție și adoptarea unei conduite preventive în trafic.

Activitatea a avut ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare în rândul motocicliștilor și responsabilizarea acestora în ceea ce privește comportamentul rutier.

Recomandări pentru motocicliști – Sezonul cald aduce și riscuri în trafic

În contextul începutului de sezon moto, Poliția Rutieră Cluj adresează un apel tuturor motocicliștilor:

Adoptați o conduită preventivă în trafic!

Pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic, este esențial:

• Să folosiți echipamentul de protecție în mod corespunzător;

• Să respectați cu strictețe regulile de circulație;

• Să adaptați viteza la condițiile meteo și de drum;

• Să evitați manevrele riscante sau bruște, care pot surprinde ceilalți conducători auto.

Totodată, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj vor desfășura, în perioada următoare, acțiuni specifice pentru prevenirea accidentelor și pentru asigurarea fluenței traficului rutier.

Nu consumați alcool sau substanțe interzise înainte de a urca pe motocicletă!

Conduceți prudent, conduceți responsabil!

VEZI ȘI ”Câmpeneasca Moto – La Plăcinte Înainte!” Mii de motocicliști sunt așteptați, în weekend, la Cluj

Comenteaza