Pelerinaj la Nicula. 33 de pompieri, un medic și doi voluntari SMURD

Pelerinaj la Nicula. 33 de pompieri, un medic și doi voluntari SMURD
| Foto: ISU Cluj

În perimetrul Mănăstirii Nicula funcționează în aceste zile un punct temporar pentru acordarea primului ajutor calificat, iar o ambulanță SMURD asigură transportul la spital, în caz de nevoie.

Premergător și pe timpul desfășurării slujbelor religioase prilejuite de hramul Mănăstirii Nicula, 33 de pompieri, un medic și doi voluntari ai Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare Descarcerare (SMURD) vor fi prezenți în perimetrul mănăstirii pentru a asigura răspunsul operativ, la nevoie, privind acordarea primului ajutor calificat și să execute operațiuni de evacuare a persoanelor și stingere a incendiilor.

Inspectorii de prevenire vor monitoriza tipurile de risc aflate în domeniul de competență premergător și pe timpul desfășurării evenimentului.

"Un punct temporar pentru acordarea primului ajutor calificat va fi operaționalizat în perimetrul mânăstirii, în zilele de 14 și 15 august, iar o ambulanță SMURD va fi prezentă în permanență pentru transportul la spital, în caz de nevoie. O autospecială pentru stins incendii asigură prima intervenție în caz de necesitate.

Având în vedere temperaturile ridicate pentru ziua de miercuri și precipitațiile prognozate pentru dimineața zilei de joi, recomandăm pelerinilor să-și aducă îmbrăcăminte adecvată (pălării de soare și pelerine pentru ploaie), să bea suficientă apă pentru a se hidrata, să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare și să consume fructe și legume proaspete", transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Comenteaza