Potrivit unui comunicat remis DNA, "în cursul dimineții de 28 octombrie, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate în municipiul București și în județele Cluj, Ilfov, Galați, din care două la sediile unor instituții publice iar restul la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice".
Actele de corupţie de care sunt suspectate persoanele vizate ar fi avut loc în perioada 2012-2014.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.