Percheziţii la spărgătorii de cabane. Ce au descoperit poliţiştii

Percheziţii la spărgătorii de cabane. Ce au descoperit poliţiştii
Poliţiştii clujeni au efectuat luni mai multe percheziţii domiciliare la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri din cabane.

Acţiunea a fost desfăşurată pe raza municipiului Cluj-Napoca de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei oraşului Huedin. În total, au fost şapte percheziţii domiciliare, la cinci persoane suspectate de comiterea unor spargeri.

Din cercetări a reieşit că în perioada octombrie 2014 - ianuarie 2015 cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în cabane de pe raza localităţilor Beliş şi Călăţele. "Din incinta lor ar fi sustras aparatură electronică şi electrocasnică, bijuterii, ceasuri, ATV-uri, produse alimentare şi alcool, cauzând un prejudiciu de aproximativ 40.000 de lei", au informat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj.

În urma percheziţiilor poliţiştii au recuperat ceasuri, bijuterii, obiecte de uz personal şi aparatură electrocasnică şi electronică suspectate a fi sustrase, precum şi obiecte bănuite a fi utilizate la comiterea faptelor.

În cauză, faţă de cele cinci persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

 

Comenteaza