Permisele auto emise în Marea Britanie şi-ar putea pierde valabilitatea în UE după Brexit

Permisele auto emise în Marea Britanie şi-ar putea pierde valabilitatea în UE după Brexit
Comisia Europeană a anunţat că permisele de conducere emise în Marea Britanie ar putea să nu mai fie valabile în UE, în urma retragerii statului britanic din Blocul comunitar.

Potrivit site-ului publicaţiei The Telegraph şi al postului Sky News, în cazul în care cele două părţi nu vor putea ajunge la un acord privind transportul, recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere ar putea fi retrasă, ceea ce ar însemna că cetăţenii UE care călătoresc în Marea Britanie nu vor mai putea închiria maşini, sau obţine asigurări.

Potrivit site-ului publicaţiei Express, britanicii ar putea fi nevoiţi să deţină un permis internaţional de conducere (PIC).

Miercuri seară, Comisia Europeană a publicat documentul "Consecinţele retragerii Marii Britanii din UE".

Theresa May a început prezentarea poziţiei ţării sale privind relaţia cu Uniunea Europeană după Brexit, iar principalele subiecte care vor fi abordate sunt securitatea, transferul de putere la nivelul unor instituţii de stat, drepturile angajaţilor şi comerţul.

Marea Britanie speră că va încheia în luna martie un acord privind perioada de tranziţie post-Brexit şi că va ajunge la o înţelegere privind relaţiile comerciale pe termen lung până la finele acestui an.

 

Comenteaza