PESCAR LA CLUJ. Parteneriatul public-privat

“Nu știu alţii cum sunt, dar eu am început să am capacităţi extrasenzoriale. De anul ăsta. Ca s-o spun pe șleau, când mă uit pe gaura copcii văd viitorul. Iarna asta m-am uitat de câteva ori. Ce-am văzut nu e frumos deloc. Hai să începem cu partea economică.

Concurenţa bună e atunci când cineva face un lucru bun și prin asta te ambiţionează sau te obligă să faci și tu la fel. Concurenţa rea, ca să nu-i zic proastă, e același lucru, dar în sens invers. Trage unul o căruţă spre groapă și tu te ambiţionezi să cazi înăuntru înaintea lui. Acum să definim părţile.

Statul sunt ei. Funcţionarii ăia vremelnici care semnează sau nu semnează o hârtie. Și asociaţia aia mamut (AGVPS), care nu se știe exact ce statut juridic are, dar care se comportă tot ca statul. Deci o s-o încadrăm la stat.

Privaţii sunt patronii de baltă. Le spun așa pentru că aia e trăsătura lor definitorie. Sunt de baltă. Momentul preferat al anului – toamna târziu, când se plăsuiește. Culoarea preferată – argintiu, ca solzul de „fitofag”. Scop în viaţă – profit maxim, fără investiţii.

Tragedia pescuitului românesc e că statul și privaţii trag la aceeași căruţă. Și o trag spre groapă. Asta numesc eu un parteneriat public-privat. Parteneriatul ăsta public-privat ne omoară toţi peștii. Cu zile.

Azi mai avem câţiva. Ce facem cu ei? Partea bună e că peștii ăștia care au mai rămas sunt aleși pe sprânceană. Au trecut prin selecţii naturale și artificiale. Au material genetic ireproșabil. Trebuie lăsaţi să se reproducă. Statul și privatul trebuie să le garanteze asta! Statul trebuie s-o facă prin prohibiţie la timp și pe bune. Și prin prezenţă pe apă. Privatul să-și ia un inginer piscicol bun.

După reproducere, trebuie să avem grijă ca peștii să nu dispară. Statul și privatul trebuie să garanteze asta! Statul, AGVPS-ist sau nu, o poate face tot prin prezenţă pe apă. S-o facă! Privatul să nu mai plăsuiască la fel ca un braconier ordinar.

Există în ambele medii și oameni de calitate (puţini!), dar schimbarea nu va veni de la ei. Schimbarea trebuie să vină de la pescărime. Când o să avem conștiinţă colectivă și n-o să ne mai mulţumim cu puţin, o să se schimbe ceva în pescuit (și-n rest). Iar acum nu ne mulţumim cu puţin. Ne mulţumim cu nimic.

Când am zis că începem cu partea economică am minţit. Doar despre partea economică e vorba. Tu plătești ca să pescuiești pe apele publice și private, iar în schimbul banilor, ei trebuie să-ţi garanteze că ai șanse să întâlnești peștele. 

Statul și privaţii trebuie trataţi ca niște furnizori. În cazul nostru pescăresc, sunt niște furnizori de potenţială plăcere. Trebuie trași de mânecă. De toţi banii. Vezi că nu avem nici gaz, nici curent, iar facturile sunt toate plătite. Ce ai de gând să faci în legătură cu asta?

PS: Eu anul ăsta nu mai merg pe lacuri private unde se plăsuiește dement. Și-o să scriu despre ele. Să le știe lumea. Permisul o să mi-l fac la un AGVPS care mișcă un deget și-mi arată că nu e mort. Dacă nu găsesc niciunul, merg doar pe Dunăre sau mă las de pescuit. Vai de lansetele mele!”

Mai multe aventuri pescărești, pe blogul Totpescuit.ro