Ploaia face victime! Trei studenţi în drum spre examen, implicaţi într-un grav accident rutier VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Iun 2015, 11:30
- Eveniment
- Ascultă știrea
Mai precis, aceştia au ajuns la Urgenţe, după ce unul dintre ei, aflat la volanul maşinii, a pierdut controlul asupra autoturismului din cauza condiţiilor de carosabil umed şi s-a izbit într-un cap de podeţ. Totul s-a petrecut în jurul orei 08:00 pe DN1C, între localităţile Nima şi Buneşti.
În urma impactului deosebit de puternic, şoferul şi pasagerul din dreapta au rămas încarceraţi, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea lor din maşină, relatează dejeanul.ro.
Mai apoi cei trei au fost transportaţi la Spitalul Municipal Dej pentru primele investigaţii, de unde au fost trimişi mai departe la UPU Cluj, întrucât unul din pasageri şi-a rupt mâna, iar altul ;i-a fracturat piciorul, viaţa lor nefiind însă în pericol.
Politistii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele exacte ale producerii accidentului.