Polițist, atacat în timp ce încerca să aplaneze un conflict. Totul a început de la niște câini

Polițist, atacat în timp ce încerca să aplaneze un conflict. Totul a început de la niște câini
| Foto: Arhiva

Un bărbat din Turda a ajuns în arest după ce a agresat un polițist care a intervenit pentru a aplana un conflict.

Bărbatul de 51 de ani din Turda, reținut pentru 24 de ore la data de 1 iulie 2019, a fost prezentat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, în faţa judecătorului pentru drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Turda, cu propunerea de arestare preventivă. În urma probatoriului administrat, magistrații Judecătoriei Turda au emis, pe numele bărbatului, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj.

"Reamintim faptul că la data de 30 iunie 2019, în jurul orei 19:10, pe strada Stadionului, din Turda, o femeie a fost agresată fizic de o altă femeie, în timp ce se afla la plimbare cu câinii săi. Polițistul, aflându-se în zonă, a intervenit, iar întrucât aceasta a devenit agresivă și la adresa polițistului, a procedat la imobilizarea persoanei respective. Ulterior, un bărbat de 51 de ani din Turda, care ieșise dintr-un local din zonă, a început să amenințe polițistul cu acte de violență, iar la un moment dat l-a lovit cu piciorul la nivelul abdomenului, cu toate că, anterior, i se adusese la cunoștință de persoana vătămată este organ de poliție, ignorând însă acest lucru", precizează IPJ Cluj. 

 

Comenteaza