Poliţiştii din Apahida au folosit pistoalele pentru a prinde un infractor cu mandat de arestare pentru trafic de minori şi tâlhărie

Poliţiştii din Apahida au folosit pistoalele pentru a prinde un infractor cu mandat de arestare pentru trafic de minori şi tâlhărie
| Foto: impact.ro

După ce au aflat unde se află infractorul, poliţiştii din Apahida au tras focuri de avertisment în plan vertical, iar ulterior în direcția bărbatului, fiind rănit în zona membrelor inferioare, acesta încercând să fugă de autorităţi. 

"La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au obținut informații de interes operativ cu privire la locația în care s-ar afla un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Cămărașu, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă de către Tribunalul Cluj, pentru infracțiunile de trafic de minori și tâlhărie.

În acest context, bărbatul a fost depistat pe un teren viran din localitatea Cămărașu, fiind somat să se oprească din deplasare.

Întrucât acesta nu ar fi respectat indicațiile și ar fi încercat să se sustragă, s-a efectuat uz de armă, prin focuri de avertisment în plan vertical, iar ulterior în direcția bărbatului, fiind rănit în zona membrelor inferioare. Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat în stare de conștiență la spital.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor aspectelor și circumstanțelor în care a avut loc evenimentul, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj", a transmis IPJ Cluj. 

Comenteaza