Ponta: Kovesi, şef la DNA

Ponta: Kovesi, şef la DNA
Premierul Victor Ponta a anunţat azi dimineaţă că a propus-o pe Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror şef al DNA.

La plecarea de la festivităţi, înainte să se urce în maşină, premierul a fost întrebat dacă o va numi pe Kovesi la conducerea DNA, iar răspunsul acestuia a fost: "Da".

Anterior, Ponta a spus zâmbind, înaintea discuţiei pe care o va avea cu CSM legat de numirile procurorilor, să speră ca astăzi să nu fie nevoie de Jandarmerie.

"Pentru dumneavoastră, toate perioadele sunt dificile, pentru că de dumneavoastră este nevoie atunci când sunt probleme. Eu astăzi sper să nu fie nevoie de Jandarmerie, de mâine, sigur, va fi întotdeauna", a spus Ponta.

Şeful Guvernului va participa, la ora 11.00, la şedinţa secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru o discuţie privind nominalizările pentru conducerea Parchetului General şi a DNA, urmând ca după aceea să aibă şi o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu pe aceeaşi temă.

Premierul Ponta, ministrul interimar al Justiţiei, nu exclude varianta ca fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi să fie numită la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adăugând că nu va demisiona din postul de prim-ministru dacă această persoană, considerată "omul lui Băsescu", va fi numită la DNA.

Mai multe persoane protestează, marţi dimineaţa, la sediul CSM faţă de posibila nominalizare a Codruţei Kovesi la conducerea DNA.

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) a cerut preşedintelui şi premierului, luni, să revină asupra "declaraţiilor de intenţie" privind numirea şefilor PICCJ şi DNA, întrucât "orice implicare politică a justiţiei, fundamentată pe înţelegeri meschine", va afecta România pe plan intern şi internaţional.

"AMR solicită preşedintelui României şi Primului Ministru revenirea asupra declaraţiilor de intenţie în ceea ce priveşte procedura de numire în funcţiile de conducere la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întrucât orice implicare politică a justiţiei, fundamentată pe înţelegeri meschine, dincolo de orice închipuire, raportat şi la timpurile pe care avem pretenţia că le trăim, nu face decât să genereze, pe plan intern, un dezechilibru între puterile statului şi un blocaj instituţional, iar în plan internaţional va condamna - pentru totdeauna - România la o lipsă de respect şi de recunoaştere a sa ca stat de drept", s-a arătat într-un mesaj adresat de AMR, luni, şefului statului şi premierului, semnat de preşedintele interimar al Asociaţiei, Dan Spânu.

În mesajul citat, AMR se declară îngrijorată şi în total dezacord faţă de "poziţiile adoptate în ultimele zile de puterea politică, prin implicarea într-o procedură de numire - netransparentă - pentru funcţiile de conducere din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie".

În 13 martie, preşedintele Traian Băsescu a declarat că i-ar mulţumi lui Dumnezeu ca Mona Pivniceru să fie numită în CC, pentru că premierul şi-ar putea asuma, astfel, ca interimar la Justiţie, propuneri pentru funcţiile de şefi ai Parchetului General şi DNA.

Întrebat despre situaţia din Parchete, Băsescu a răspuns, tot atunci: "Nu-i bună deloc. De aceea o şi vreau accelerată puţin. Voi discuta cu prim-ministrul zilele acestea să găsim o soluţie, pentru că unde e problema? Noi nu suntem în deficit numai cu numirea procurorului general, procurorului-şef DNA, nu avem niciun adjunct la Parchet, la DNA care să fie în mandate. Toţi sunt cu mandatele expirate. Şefii de secţii sunt toţi cu mandatele expirate în DNA şi DIICOT. Suntem într-o situaţie dificilă şi ne jucăm de-a concursurile pentru a nu ne asuma".

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la începutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că pe ordinea de zi nu figurează şi subiectul privind numirea procurorilor, el arătând că procurorii nu se pun nici la PSD, nici la PNL şi adăugând: "Dacă e, îi punem la Antena3".

"O să o dezamăgesc pe colega nostră de la Antena 3, dar nu vorbim la şedinţă despre procurori, că procurorii nu se pun nici la PSD, nici la PNL. Dacă e, îi punem la Antena 3, dar la PSD nu punem procurori şi nici la PNL şi deci nu avem subiectul ăsta pe ordinea de zi. Am văzut că era o îngrijorare mare şi am vrut să o lămuresc de acum", a spus Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, în eventualitatea în care premierul Victor Ponta, din postura de ministru interimar al Justiţiei, o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA, el se va opune.

Antonescu a precizat, într-o emisiune la Antena 3, că PNL nu a cedat Ministerul Justiţiei lui Victor Ponta pentru 45 de zile, dar "nu e exclus să-l cedeze de tot", însă premierul a dorit să asume interimatul "pentru soluţionarea problemei numirii procurorului general şi procurorului şef al DNA".

"În eventualitatea ca domnul Ponta să o desemneze pe doamna Kovesi în fruntea DNA, eu mă opun", a mai declarat preşedintele PNL.

El a precizat că această opinie i-a împărtăşit-o şi premierului Victor Ponta.

"Nu sunt de acord, mă opun, consider că e o mare greşeală şi din punct de vedere al sistemului juridic, dar şi politic o eventuală numire a doamnei Kovesi", a subliniat Crin Antonescu.

Liderul PNL a mai susţinut că nu doreşte ca în acest fel să influenţeze numirea procurorilor şefi şi nici nu a făcut vreo propunere de numire a cuiva.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta nu exclude varianta ca fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi să fie numită la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adăugând că nu va demisiona din postul de prim-ministru dacă această persoană, considerată "omul lui Băsescu", va fi numită la DNA.

Ponta a declarat, vineri seară, că singura variantă pe care o exclude este ca Daniel Morar să rămână în acest post. El nu a respins însă nicio clipă posibilitatea ca Laura Kovesi să fie numită la DNA, negând o astfel de idee, ci a prezentat justificări în mai multe rânduri, explicând că regimul Băsescu nu stă într-un singur om şi că dacă în conducerea Parchetului majoritatea celor numiţi sunt profesionişti va fi deja o schimbare fundamentală faţă de ultimii ani.

"Un cuvânt important în aceste numiri, o opinie importantă pentru mine este - şi o recunosc, nu are rost să mă ascund - acceptabilitatea la nivelul partenerilor noştri europeni. Nu mai vreau să mai aud că USL vrea să pună procurori care să protejeze pe cine.Vreau să închidem această problemă care stă pe masă (...) Sunt domenii în care Bruxelles-ul este un reper, asta e realitatea", a afirmat premierul.

 

Etichete
Comenteaza