Povestea cavalerului templier care a fondat statul român, spusă la Berăria Culturală

Povestea cavalerului templier care a fondat statul român, spusă la Berăria Culturală
Cea de-a 46 ediţie a Berăriei Culturale, de miercuri seara, ora 19:00, în sala Euphoria, este ocazia perfectă pentru a dărui sufletului ce-i al sufletului, ascultând o poveste fascinant de reală despre un cavaler templier care a fost întâiul descălector și domn al Țării Românești.

Invitatul serii este Dan Marius Drăgan, cel care - alături de scriitorul Florin Horvath, din Zalău - a lansat o ipoteză tulburătoare, potrivit căreia statul român ar fi fost fondat de către un cavaler templier. Astfel, întâiul descălecător şi domn al Ţării Româneşti, Negru Vodă, ar fi fost un templier francez și nu un misterios cuman, așa după cum susține Neagu Djuvara.

Clujenii sunt invitaţi să ia parte la această fascinantă ediţie a Berăriei Culturale, având în vedere informaţiile şi imaginile care se vor prezenta în premieră, respectiv copii ale unor documente papale, fotografii ale unor fresce din biserici din zona Argeşului şi a unei pietre de mormânt cu însemne templiere din vechea biserică domnească de la Curtea de Argeş.

Una dintre cele mai misterioase şi fascinante fresce a fost inserată pe afișul evenimentului, aceasta imortalizând (posibila) prima venire a unui papă în Grădina Maicii Domnului - Ţara Românească, suveranul pontif fiind însoțit de un călugăr templier (mantia cu cruce roșie). Acesta ar fi fost primit de un misterios ierarh român, cel care îl are alături pe un cavaler teuton (mantia cu cruce neagră).

Comenteaza