Premieră la Cluj: dializă pentru animale

Premieră la Cluj: dializă pentru animale
O secţie a Spitalului Veterinar al USAMV Cluj-Napoca este singura din Transilvania care oferă tratament de dializă pentru animalele diagnosticate cu insuficienţă renală acută. Medicii de aici au furat meserie de la Spitalul Clinic de Copii (SCC), copilaşii având greutatea similară animalelor tratate.

Dializa oferă şanse de supravieţuire în cazul animalelor diagnosticate cu boli renale acute, în special a câinilor. Medicul veterinar Răzvan Codea a declarat că începuturile secţiei de Dializă Veterinară şi Nefrologie de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară nu au fost simple, aici dializa fiind cea care oferă şanse de supravieţuire în cazul animalelor diagnosticate cu boli renale acute, în special a câinilor.

”Dializa oferă un timp, oferă o fereastră terapeutică pacientului fie ca să se vindece, fie ca terapia conexă să îşi facă efectul. E terapie intensivă. Putem spune că salvăm vieţi, suntem singura secţie din Transilvania unde se face dializă pentru animale. Începuturile nu au fost simple. Am tras cu ochiul la Spitalul Clinic de Copii unde lucrează prietenii noştri şi unde se face dializă pentru cei mici. Stăteam la USAMV, fugeam acolo, veneam înapoi, cum puteam.

Sunt elemente ce ţin de talia pacientului, de greutatea lui, 12–14 kg, în ceea ce priveşte cateterul, în ceea ce priveşte setarea aparatului de dializă şi atunci ne-a ajutat foarte mult acest sejur la Spitalul de Copii. Iniţial am lucrat pe un aparat de dializă vechi, dar în 2015 am primit unul performant care a costat 16.000 de euro, acesta fiind folosit pentru pacienţi cu probleme renale acute, nu cronice”, a spus Codea.

Chiar dacă România a început mult mai târziu tratamentul cu dializă pentru animale ca SUA, de exemplu, în acest moment se pot oferi toate serviciile pe care le oferă şi veterinarii americani. Prima sesiune de dializă costă 450 de lei. Proprietarul unei căţeluşe beagle, fostă campioană naţională de agility, a venit la Cluj după ce la Oradea i s-a spus că nu se poate face nimic pentru animal.

Prima sesiune de dializă pentru animale costă la USAMV 450 de lei, iar următoarele, 180 de lei, numărul acestora variind în funcţie de modul în care răspunde animalul la tratament. O căţeluşă beagle în vârstă de 14 ani, fostă campioană naţională de agility, a fost adusă de la Oradea de stăpânul său pentru investigaţii la Spitalul Veterinar, animalul fiind diagnosticat cu insuficienţă renală.

”Pacienta are probleme renale cronice acutizate de către un piometru cu cervix închis care a fost operat. Starea generală postoperator este bună, urmează să vedem ce se întâmplă cu parametrii funcţiei renale”, a explicat Codea.

Szombati Tamas, proprietarul căţeluşei, a declarat că a venit la Cluj deoarece veterinarii din Oradea i-au spus că nu mai pot face nimic pentru câinele său. ”A fost foarte greu să accept acest fapt şi dacă e un fir de speranţă să mai prindem trebuie să încercăm. Sperăm să câştigăm câteva săptămâni sau luni din viaţa ei şi să mai fim împreună puţin”, a afirmat acesta.

După investigaţiile şi tratamentul la care a fost supusă de către veterinarii clujeni, căţeluşa a fost externată, starea sa de sănătate fiind ameliorată cu funcţia renală recuperată în limite aproape normale. La secţia de Dializă Veterinară şi Nefrologie de la USAMV se primesc cazuri din toată ţara, fiind aduse animale inclusiv de la Bucureşti, Constanţa sau Timişoara.

Comenteaza