Primar din Cluj, marcat de Hitler. "Mein Kampf" e în topul preferinţelor sale

Primar din Cluj, marcat de Hitler.
Primarul comunei clujene Floreşti, Horia Şulea, a făcut publică pe o reţea de socializare lista operelor literare care i-au rămas la suflet. Printre titluri se strecoară şi o scriere a lui Hitler.

Primarul din Floreşti a acceptat provocarea de a realiza un top un top 10 cărţi care şi-au pus amprenta asupra acestuia. Surpriza se regăseşte la mijlocul clasamentului, unde Şulea a inclus un titlu aparţinând fostului dictator Adolf Hitler.

Întrebat de ce cartea lui Hitler se află „aproape de sufletul și de mintea" acestuia, după cum el însuşi afirma pe contul de Facebook, primarul spune că a fost înţeles greşit: "Este greşit interpretat, este vorba despre cărţi care m-au marcat. Legat de această carte trebuie să menţionez că în opinia mea pentru a înţelege un fenomen trebuie întâi să îl studiezi. Am studiat acest fenomen cu proxima ocazie cu care mi s-a oferit şansa de a citi această carte, adică imediat după Revoluţie, pentru că înainte de Revoluţie am citit alte cărţi. Din această carte am reţinut un aspect foarte important: când un om bolnav are şansa dată de către poporul lui să ajungă să conducă acel popor, având o putere ieşită din comun, se ajunge în situaţii în care umanitatea este atacată la baza ei. Eu vă spun sincer este un moment care pe mine m-a marcat într-un mod negativ, o carte care, din nefericire, a fost o previziune a ceea ce urma să se întâmple după al Doilea Război Mondial când acest om bolnav a avut şansa să îşi pună în practică acele gânduri macabre. Am spus că această carte este pe mintea mea deoarece cred că pentru a cunoaşte şi a înţelege un fenomen trebuie să îl studiezi. ", a declarat Horia Şulea pentru Realitatea TV.

Iată preferinţele primarului din Floreşti:

 "Iată, în ordine aleatorie, o listă cu o serie de cărți care sunt aproape de sufletul meu și mintea mea.

Cărțile lui Jules Vernes
Seria Spectacolul Lumii a lui Ioan Grigorescu
Romanele polițiste ale Rodicăi Ojog-Braşoveanu
Mein Kampf - Adolf Hitler
Diplomația - Henry Kissinger
Punct contrapunct - Aldous Huxley
Concert din muzică de Bach - Hortensia Papadat-Bengescu
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război - Camil Petrescu
Shogun - James Clavell
DEX (nu zâmbiți. Ori de câte ori am vreo nelămurire sau vreo curiozitate dau fuga la DEX pentru a primi lămuriri. De asemenea, uneori efectiv răsfoiesc DEX pentru a găsi sensuri inedite ale unor cuvinte uzuale)"

Primarul a dorit să transmită porvocarea tuturor floreştenilor, pe care i-a invitat, pe această cale să îşi împărtăşească preferinţele literare.

"Mein Kampf" se traduce ca Lupta Mea şi este o lucrare a lui Adolf Hitler care conţine atât elemente autobiografice, cât şi de expunere a platformei ideologice a autorului ei şi, ulterior, a Partidului Naţional Muncitoresc German. "Mein Kampf" se împarte în două volume scrise de Hitler în timp ce se afla într-o închisoare din Bavaria. Cartea prezintă pe larg vederile lui Hitler despre rasa pură, ura faţă de evrei şi opoziţia faţă de comunism, fiind o platformă program a nazismului, mai ales al doilea volum.

Comenteaza