Produse de sezon la preţ de producător, la Zilele Recoltei

Produse de sezon la preţ de producător, la Zilele Recoltei
Clujenii sunt aşteptaţi să participe în acest sfârşit de săptămână la cea de-a treia ediţie a "Zilelor Recoltei", unde vor putea achiziţiona diferite produse de sezon la preţ de producător.

200 de expozanţi, producători de legume şi fructe, artizani şi mici fermieri din judeţ îşi vor expune din 18 până în 20 septembrie produsele pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian.

Vineri, între orele 12:00 şi 22:00, respectiv sâmbătă şi duminică, între 08:00 şi 22:00, gospodinele care doresc să îşi facă aprovizionarea pentru iarnă vor putea alege fructe şi legume de sezon având la dispoziţie, în acelaşi loc, produse de calitate la preţuri avantajoase, vânzare de tip engros şi produse bio.

Gamă largă de produse

La eveniment şi-au anunţat prezenţa cultivatorii de cartofi din Râşca şi Dângău, dar şi legumicultori din comunele cu tradiţie în domeniu: Jucu, Apahida, Mănăstireni, Moldoveneşti, Sânnicoară, Chinteni şi Floreşti. Nu vor lipsi de pe standuri usturoiul şi ceapa de Mihai Viteazu, dar nici porumbul provenind din aceeaşi zonă.

Pe lângă legume şi fructe, clujenii vor avea ocazia să cumpere ulei presat la rece, produse pe bază de lavandă şi dulceţuri preparate după metode tradiţionale. Apicultorii vor expune, pe lângă mierea de albine, o gamă largă de produse apicole, iar patiserii vor oferi amatorilor de dulciuri ciocolată, turtă dulce şi prăjituri de casă. De asemenea, vor fi prezenţi mici fermieri care vor prezenta spre vânzare lactate şi produse din carne de porc, toate preparate după reţete proprii.

Must preparat pe loc şi evenimente pentru cei mici

În acelaşi timp, viticultorii au anunţat că vor stoarce strugurii chiar la târg, oferind vizitatorilor nu doar must proaspăt, ci şi ocazia de a urmări procesul tehnologic de obţinere a acestei licori, în mustăria tradiţională românească, cu teasc şi zdrobitor.

De asemenea, vor fi prezenţi procesatori de sucuri naturale din fructe. Alături de aceste produse tradiţionale clujenii vor mai putea achiziţiona şi obiecte de artizanat şi bijuterii realizate manual de meşterii populari clujeni. 

Buna dispoziţie va fi întreţinută de artişti consacraţi şi ansambluri de dansuri populare din judeţul Cluj, iar pentru copii va fi organizat un atelier de sculptură în fructe şi legume, sâmbătă, între orele 13:00-15:00. Tot pentru cei mici, duminică, de la 10:00 artiştii de la Teatrul de Păpuşi vor prezenta spectacolul "Magic Puppet".

"Zilele Recoltei" sunt organizate de Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu Consiliul Judeţean Cluj şi cu Asociaţia Produs de Cluj.

Comenteaza