Profesorii care au protestat la Ministerul Educaţiei au ajuns în Piaţa Universităţii

Profesorii care au protestat la Ministerul Educaţiei au ajuns în Piaţa Universităţii
Cadrele didactice care au protestat la Ministerul Educaţiei au ajuns în Piaţa Universităţii, spunând că nu au venit ca sindicalişti, ci ca profesori şi că vor să ceară să fie respectaţi, să trăiască într-un stat de drept şi să aibă o viaţă mai bună pentru copiii lor.

Ca şi în zilele trecute, în momentul în care în Piaţa Universităţii vin grupuri mai mari de protestatari, jandarmii se grupează şi legitimează persoanele care par suspecte. Din grupul venit de la Ministerul Eeucaţiei jandarmii au oprit un profesor, căruia i-au cerut să se legitimeze.

În Piaţa Universităţii, pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional s-au adunat deja peste o sută de oameni, pentru a opta zi de protest.

Manifestanţii scandează "Jos Băsescu" şi "Monarhia salvează România" şi au afişau bannere pe care scrie, printre altele, "Băsescu egal Ceauşescu", "Băsescu şi Boc v-au minţit, românii au sărăcit", "Diaspora, trezeşte-te", "Fie iarnă, fie vară, până pleci noi stăm afară", "Români, toată ţara vă aşteaptă în Capitală", "Nu mai putem răbda până vă judecă istoria, semnat Ciumpalacii", "Ciumpalaci din toate ţările, uniţi-vă", "Pierdut clasă politică, o declar nulă", "Vai de tine România, stat de drept în agonie, condusă de mitocani, de slugoi şi hoţomani", "Traian, lasă-ne, du-te pe insula Elena", "Schimb salariul de profesor cu salariul de parlamentar (şpaga inclusă)", "Pierdut guvern şi preşedinte, îi declar nuli".

Profesorii care au pichetat timp de o oră sediul Ministerului Educaţiei au ajuns în Piaţa Universităţii în grupuri mici, fără a bloca traficul, aşa cum au fost sfătuiţi de jandarmi, şi fără însemnele federaţiilor sindicale din care fac parte.

Ei cer, alături de toţi protestatarii, alegeri anticipate şi demisia întregului Guvern. "Mergem în Piaţa Universităţii pentru că ne pasă, vrem să fim respectaţi, să trăim într-un stat de drept, să avem o viaţă mai bună pentru copiii noştri", spun profesorii.

Sindicaliştii au adus mai multe bannere cu imagini, una dintre ele înfăţişându-l pe Boc cu coasa adresându-se Morţii: "Vezi cucoană? aşa se face", sau alta care îi arată pe Boc şi pe Funeriu care sapă mormântul unde pun sicriul pe care scrie "Învăţământul", iar Băsescu le spune "Mai cu spor, mai cu spor".

 

Etichete
Comenteaza