Profitul şi pierderile, ascunse de conducerea “U” Cluj în faţa instanţei

Profitul şi pierderile, ascunse  de conducerea “U” Cluj în faţa instanţei
Conducerea clubului nu a depus contul de profit şi pierderi din anul 2012 la Tribunalul Comercial sub pretextul că actele contabile ale societăţii sunt reţinute de DIICOT. Totuşi, într-un document al instanţei se arată că procurorii nici nu au ridicat acele documente care au fost cerute pentru insolvenţă.

Judecătorul care a admis, în 6 februarie, deschiderea procedurii insolvenţei la clubul de fotbal Universitatea Cluj a arătat că reprezentanţii acestuia nu au depus nici lista transferurilor patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare depunerii cererii şi nici contul de profit şi pierderi aferent anului anterior. În consecinţă, „U" Cluj nu mai are dreptul de a propune un plan de reorganizare şi nici cel de administrare.

Reprezentantul clubului, Ioan Mărginean, a justificat lipsa contului de profit şi pierderi susţinând că „toată arhiva societăţii se află în acest moment la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)" şi a arătat că „deşi au fost întreprinse demersuri pentru returnarea actelor contabile, aceste demersuri au rămas fără finalitate". „U" Cluj se află sub ancheta procurorilor DIICOT pentru transferurile care au avut loc între clubul din Cluj-Napoca şi Petrolul, prin care s-ar fi adus Universităţii un prejudiciu de 11 milioane de euro.

Explicaţiile lui Mărginean nu l-au convins pe judecătorul sindic de la Tribunalul Comercial. Magistratul menţionează, în motivarea hotărârii de admitere a deschiderii insolvenţei la „U", că „nu poate fi reţinută drept motiv al întârzierii faptul că documentele contabile ale societăţii au fost ridicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, deoarece pe de o parte debitoarea a depus acte contabile întocmite în anul 2012, iar din rezoluţia din 31.01.2013 reiese că s-a refuzat eliberarea originalului actelor ridicate, iar nu şi a unor copii certificate, iar pe de altă parte nu reiese din procesul verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare că actele la care face referire art. 28 lit. b, d şi f din Legea 85/2006 au fost printre cele ridicate de către organele de anchetă". Articolele de lege amintite în motivarea Tribunalului Comercial Cluj se referă la "o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate; o listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrarii cererii introductive; contul de profit şi pierderi pe anul anterior depunerii cererii". Conducerea clubului nu a depus nici lista transferurilor patrimoniale, sub motivul că nu s-a efectuat nici o astfel de operaţiune.

Instanţa a luat însă act de preferinţa conducerii clubului în ceea ce priveşte numirea unui administrator judiciar. Astfel, insolvenţa „U" Cluj va fi gestionată de GMB Recovery Oradea. În sarcina administratorului judiciar, instanţa a stabilit obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a "U" Cluj, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. Totodată, prin hotărâre judecătorească, conducerea "U" Cluj este obligată să pună la dispoziţia lichidatorului toate informaţiile cu privire la activitate, precum şi lista plăţilor şi transferurilor patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă. Pe de altă parte, băncile la care "U" Cluj are bani au primit dispoziţie să nu facă nici un fel de operaţiune fără ordinul judecătorului sindic sau cel al administratorului judiciar.

Tribunalul Comercial a stabilit ca termen limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei 10 zile de la data notificării. Termenul de soluţionare a opoziţiilor a fost stabilit pentru data de 20 martie 2013. Totodată, termenul limită de depunere a cererilor de admitere a creanţelor este 20 martie, iar comunicarea tabelului preliminar al creanţelor, 29 martie. Definitivarea tabelului de creanţe trebuie făcută până la 10 aprilie. Datoriile clubului se ridică la suma de 6,7 milioane de euro, cel mai important creditor fiind chiar Florian Walter, prin mai multe societăţi comerciale pe care le controlează.

 

Etichete
Comenteaza